Tîlvăr, țintă pentru AUR. Deputatul Eduard Koler cere explicații Ministerului Apărării privind achiziția unei corvete din Turcia

Parlamentarul ridică întrebări legate de transparența procedurii, compatibilitatea tehnologică și impactul asupra industriei navale românești, după cum reiese dintr-o postare pe Facebook pe pagina sa oficială. De spus că înainte de a intra în politică, Eduard Koler a activat în domeniul naval și antreprenorial, la Șantierul Naval Orșova și ca manager general la Kraft Shipbuilding. În 2009, a preluat reprezentarea comercială a Severnav Drobeta Turnu Severin, salvând șantierul de la faliment prin deschiderea pieței olandeze de construcții de nave fluviale.

Potrivit interpelării, achiziția corvetei turcești a fost realizată fără o justificare strategică detaliată și fără o analiză a alternativelor disponibile pe plan intern. Koler subliniază că, în timp ce alte state NATO precum Germania și Olanda își construiesc navele militare în șantierele navale românești, România optează pentru o soluție externă.

În documentul oficial transmis Ministerului Apărării Naționale, Eduard Koler formulează mai multe întrebări legitime – care au fost criteriile exacte care au condus la alegerea furnizorului turc? De ce nu a fost semnat contractul cu firma Damen, care avea planul aprobat și capacitatea de execuție în România încă din 2023? Ce garanții există privind integrarea fără întârzieri sau costuri suplimentare a corvetei în structurile Forțelor Navale? Care este viziunea Guvernului privind susținerea și dezvoltarea industriei navale românești?

Deputatul mehedințean propune și soluții, una ar fi elaborarea unui Plan Național de Suveranitate Navală pentru perioada 2025–2035, care să prevadă construcția navelor exclusiv în România, interoperabilitate completă cu forțele NATO, parteneriate transparente cu companii din spațiul euro-atlantic, cât și suspendarea temporară a contractului actual până la clarificări parlamentare.

Nu în ultimul rând, deputatul atrage atenția asupra potențialului strategic și economic al șantierului naval de la Galați, unde lucrează peste 3.000 de specialiști și care a produs peste 30 de nave de-a lungul anilor.

Întrebat de ce alege România să cumpere o corvetă ușoară din Turcia, în timp ce la șantierul naval din Galați construiesc se nave militare, Bolojan a admis că practic a fost nevoit să valideze ceea ce deja era, să spunem, pregătit.

Dar la rândul său, șeful interimar al statului a mai spus că lucrurile trebuie să se schimbe, și înzestrarea să fie făcută prin investiții, însă tot ce poate fi făcut în România să fie făcut aici sau „prin transfer de patente și de tehnologie” în țara noastră.

„Ceea ce cred și eu este că dacă avem capacități de producție în România și avem, planurile viitoare de înzestrare pentru marină, în acest caz, sau pentru alte forțe terestre, aviație, trebuie să fie făcute și pe baza unui dialog cu aceste companii. Așa cum am spus, cu cât o parte din aceste finanțări rămân în economia românească, înseamnă locuri de muncă, înseamnă taxe și impozite și înseamnă salvarea unor comunități care trăiesc în jurul nostru. Și da, cred că este o abordare corectă, ca pe pachetul de finanțări pe care le avem în perioada următoare, tot ceea ce se poate face în România, să se facă prin România sau prin transfer de patente și de tehnologie în România”, a mai spus Bolojan.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Dilema alegătorilor USR pentru prezidențiale

Un profesor de matematică pune degetul pe rana educației: Mă uit cu mare tristeţe în jurul nostru. Cu siguranţă, peste 20-30 de ani, vom avea o altă Românie