Timiș: Accident rutier cu cinci victime, pe A1, în zona localității Seceani

Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în zona localității Seceani, pe autostrada A1 Deva-Nădlac.

Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un bărbat de 46 de ani a condus un autoturism pe autostrada A1, la km 518, în zona localității Seceani, pe sensul de mers Arad-Timișoara, iar la un moment dat ar fi acroșat o semiremorcă tractată de o autoutilitară condusă de un bărbat de 36 de ani, arată, vineri, o informare de presă a Poliției Timiș.

În urma evenimentului rutier au rezultat cinci victime cu vârste cuprinse între 21 de ani și 33 de ani, fiind transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Mureș: Primarul din Sânpetru de Câmpie, reținut în dosarul de folosire de instalații clandestine de energie electrică (surse)

Scrimă: Sabrerul Matei Radu, medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de cadeți de la Rio