Timiş: Aproape 3 ani de închisoare sub supraveghere pentru o doctoriţă care a luat mită de 34 de ori/ Femeia şi-a recunoscut vinovăţia

O femeie, medic primar, care a primit sume curpinse între 50 de lei şi 4.000 de lei, de 34 de ori, a fost condamnată la 2 ani şi 8 luni de închisoare sub supraveghere, după ce aceasta şi-a recunoscut vinovăţia.

Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, în perioada aprilie 2024 – septembrie 2025, femeia, în calitate de medic primar, a primit de 34 de ori, de la pacienţi, sume curpinse între 50 şi 4.000 de lei, însumând 8.150 de lei pentru eliberarea de concedii medicale sau înscrisuri medicale.

 
Femeia şi-a recunoscut vinovăţia în faţa anchetatorilor.

 
”Urmare a încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, sub rezerva confirmării acestuia de către instanţa de judecată, inculpata va fi condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare. Se va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de medic în cadrul unităţilor sanitare de stat pe o perioadă de 2 ani, care se calculează de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Se va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi dreptul de a exercita profesia de medic în cadrul unităţilor sanitare de stat”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
 
În cauză a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă în cursul urmăririi penale asupra sumei de 8150 de lei aparţinând inculpatei, în vederea confiscării speciale.

ANAF începe executarea silită în cazul fostului primar al sectorului 5, Marian Vanghelie şi anunţă confiscări de peste 13,7 milioane lei şi măsuri extinse asupra bunurilor. ANAF valorifică bunurile imobile după primirea rapoartelor finale de evaluare