Timiş: Peste 70 de persoane, între care şi copii, evacuate după scăpări de gaz dintr-un punct de distribuţie a gazelor naturale, în municipiul Lugoj – VIDEO

Peste 70 de persoane, între care şi copii, au fost evacuate, marţi, după ce s-au constatat scăpări de gaz dintr-un punct de distribuţie a gazelor naturale din municipiul Lugoj, judeţul Timiş. Evacuările s-au făcut din locuinţe şi magazine de pe trei străzi.

Potrivit ISU Timiş, marţi după-amiază, pompierii au fost anunţaţi, printr-un apel la 112, despre scăpări de gaz pe strada Filaret Barbu din municipiul Lugoj.

Ca urmare, a fost alertat Detaşamentul de Pompieri Lugoj şi la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenţie si comandă şi trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, precum si echipajul CBRN din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara. În sprijin, se deplasează o autospecială de stingere din cadrul Staţiei Buziaş.

”La sosirea pompierilor la locul evenimentului s-au constatat scăpări de gaz dintr-un punct de distribuţie a gazelor naturale”, a transmis sursa citată.

În zonă au ajuns şi echipaje de Poliţie şi Jandarmerie, precum şi echipa de intervenţie a distribuitorului local de gaze naturale.

Pompierii au început evacuarea persoanelor din clădirile din zonă, pe o rază de 100 de metri.

Astfel, din incinta Palatului Lugoj (str. Filaret Barbu) s-au autoevacuat 15 adulţ şi 20 de copii.

În total, echipajele de intervenţie au evacuat peste 70 de persoane (adulţi si minori) din incinta operatorilor economici şi a locuinţelor de pe străzile Filaret Barbu (complet), Someşului (parţial) şi Ion Vidu (parţial).

Nu sunt persoane care să solicite îngrijiri medicale.

Bruno Fernandes spune că oficialii de la Manchester United şi-au dorit ca el să plece, dar antrenorul Ruben Amorim şi-a dorit să-l ţină la echipă

Restricţie de trafic pe DN 1, pe sensul de coborâre dinspre Sinaia spre Ploieşti, n urma unei alunecări de teren