Primarul din Timișoara, Dominic Fritz, a anunțat, marți, că de la începutul lunii martie a semnat contracte de 50 de milioane de euro, cu finanțare europeană, pentru proiecte de infrastructură edilitară, regenerare urbană și culturală.
Edilul a subliniat că în mandatul său au fost atrase fonduri europene de 450 de milioane de euro, pentru dezvoltarea flotei de transport public, modernizarea de școli și infrastructură.
‘Timișoara se dezvoltă și merge înainte. Am semnat în luna martie contracte de finanțare din bani europeni în valoare de 50 milioane de euro. Sunt proiecte care vor schimba orașul: podurile de la ISHO/ILSA (15 milioane de euro), Magistrala Verde (19,5 milioane de euro), Centrul de Artă și Tehnologie MultipleXity (13,5 milioane de euro), modernizarea Școlii 16 (2 milioane de euro). În ultimii cinci ani am reușit să atragem peste 450 de milioane de euro din bani europeni. Sunt bani investiți în transport public mai bun, școli mai moderne și mai bine dotate, infrastructură mai bună, dar și în șantierele care au început în această săptămână: podul de la Fabrica de Țigări și regenerarea zonei Traian. Sunt bani cu care vom face și noul pod de la Solventul și regenerarea zonei Sinaia/Mocioni’, arată Dominic Fritz, într-o postare pe pagina de Facebook.


