Timişoara: Spectacol cu reptile vii, expoziţii şi reconstituiri istorice, la Noaptea Muzeelor

Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara organizează, în 17 mai, Noaptea Muzeelor, eveniment pentru care au fost pregătite spectacole de reconstituiri istorice, dar şi de reptile vii, şi mai multe expoziţii. Intrarea este gratuită.

Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al Muzeului Naţional al Banatului, ”Noaptea Muzeelor” va avea loc în 17 mai, între orele 18.00 şi 02.00, la Bastionul Theresia din Timişoara. Va fi un adevărat maraton cultural care va aduce împreună patrimoniul, istoria vie, artele vizuale, performance-ul istoric şi muzica.

 
Expoziţiile care vor putea fi vizitate în cadrul evenimentului sunt Spaţiile Oravitzan, Mănăstirea Cisterciană de la Igriş (1179–1500) – Din perspectiva cercetărilor arheologice, Femeia Belle Époque: Frumuseţe şi eleganţă, Muzeul Popa’s şi Istoria militară a Banatului.

 
În curtea Bastionului Theresia din Timişoara de la ora 17.00 va avea loc deschiderea pentru public a taberelor de reconstituire istorică şi a atelierelor interactive.
 
Între orele 17.00 şi 21.00 vizitatorii vor putea vedea arme, ţinute ale Evului Mediu, obiceiuri ale trecutului, antrenamente ale vitejilor, jocuri interactive pentru public, prezentări de tir cu arcul sau demonstraţii de tragere cu arcul.
 
De la ora 19.00 în Arena din curtea Bastionului Theresia va avea loc spectacolul ”Trecutul prezentat ca istorie vie. Echipamente şi formaţiuni militare ale Evului Mediu timpuriu. Raiduri şi bătălii în Ţinuturile de Margine” – o poveste narată în stilul „living museum”.
 
La ora 20:00 în Arena din curtea Bastionului Theresia – Sayid u-Zaawahifi, stăpânul şerpilor va prezenta un spectacol de reptile vii. 
 
La 20.45 va avea loc un concert acustic de muzică veche cu instrumente medievale, iar la 21.00 în Curtea Bastionului are loc întoarcerea schimbului de gardă cu salve de tun.
 
Vizitatorii vor putea urmări şi o prezentare interactivă a pieselor din expoziţia de spade şi săbii istorice Fiare din Beci, încercarea armelor de către oştenii din tabere. Istoria armelor – colecţia de săbii şi spade originale Cosmin Pop, prezentată publicului în stil close-up.
 
De la ora 22:00, tot la Bastionul Theresia este programat un spectacol de teatru pirotehnic şi muzică live – Peregrinii & Deep6 Project – Rondul de Noapte. Un show de sunet şi foc inspirat din vechi legende.
 
Evenimentul este organizat cu participarea excepţională a unor grupuri de reconstituire istorică şi artistică remarcabile: Asociaţia Losonczy István, Hrafnabroethr – Fraţii Corbi, Asociaţia de Reconstituiri Istorice Timişoara, Sagittarii Getici, Sayid u-Zaawahifi, Fiare din Beci, Deep6 Project şi Peregrinii.
 
Intrarea este gratuită.

ICR – 11 scurtmetraje de animaţie proiectate în programul „Let ‘s Talk About… Film”

Istvan Kovacs va arbitra meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj, din play-off-ul Superligii