Ministerul Sănătăţii (MS) a emis un ordin prin care tinerii medici pot avea acces la programele de studii complementare încă din timpul rezidenţiatului, crescând astfel calitatea pregătirii acestora.
Ministrul Sănătăţii a emis Ordinul Nr. 1677/2025 care modifică şi completează ordinul nr. 418/2005 cu privire la programele de studii complementare, în vederea obţinerii de atestate în domeniul sănătăţii, se arată într-un comunicat de presă transmis de MS.
”Prezentul ordin reprezintă un pas important pentru viitorii medici, permiţând accesul la programele de studii complementare încă din timpul rezidenţiatului. Măsura duce la creşterea calităţii pregătirii, medicii având oportunitatea de a începe mai repede pregătirea în tehnici şi metode avansate, în completarea celor dobândite în rezidenţiat”, explică sursa citată.
În acest fel, susţine MS, se reduce riscul de izolare profesională pentru personalul medical care optează să profeseze în zonele mai puţin deservite, fiind posibil pentru un tânăr specialist să se relocheze la finalizarea rezidenţiatului, având toate competenţele pe care doreşte să le obţină.
De asemenea, ordinul actualizează catalogul de programe de studii complementare şi creşte transparenţa procesului de desfăşurare al acestor cursuri, curricula de pregătire urmând să fie publicată pe website-ul Ministerului Sănătăţii, în urma unui proces de actualizare a acestora de către coordonatorii de formare şi instituţiile de învăţământ superior medical.