„Titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor reprezintă o metodă sigură şi avantajoasă de economisire, iar interesul pentru astfel de instrumente a crescut exponenţial la ultimele emisiuni. Posibilitatea de a achiziţiona titluri de stat cu un simplu click, prin platforma Ghişeul.ro, este un element important care simplifică semnificativ procesul de investiţie. Programul Tezaur devine astfel mult mai accesibil, nu doar pentru cei din ţară, ci şi pentru românii din diaspora, care nu mai sunt obligaţi să se deplaseze în România pentru a investi în titluri de stat. Mulţumesc partenerului nostru, Poşta Română, care, printr-un parteneriat public-privat, alături de platforma Ghişeul.ro şi Visa, a făcut posibil acest demers”, a declarat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, citat în comunicat.
Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a subliniat că platforma Ghișeul.ro a depășit 2,5 milioane de utilizatori și își extinde constant funcționalitățile, oferind tot mai multe servicii publice digitale. „După adăugarea cazierului judiciar, a asigurărilor pentru locuinţă şi a plăţilor pentru rovinietă şi taxele de timbru, aducem acum în platformă achiziţia titlurilor de stat Tezaur, cea mai sigură şi apreciată metodă de economisire pentru români. Este un rezultat al colaborării între două organizaţii din coordonarea MEDAT, Poşta Română şi Autoritatea pentru Digitalizarea României. Ne-am propus să aducem statul la un click distanţă pentru românii din toată lumea şi exact asta facem, cu fiecare nou serviciu public disponibil online”, a afirmat ministrul Bogdan Ivan.
Românii care doresc să investească în titlurile de stat Tezaur pot face acest lucru online, direct prin platforma Ghișeul.ro. Pentru a accesa programul, investitorii trebuie să îndeplinească câteva condiții esențiale: să aibă peste 18 ani, un act de identitate valabil în România și un card de debit emis în țară sau în statele agreate pentru acest program.
Procesul de achiziție este simplu: utilizatorii trebuie să se autentifice pe Ghișeul.ro cu datele lor de logare, să acceseze secțiunea „Titluri de Stat” și să selecteze emisiunea dorită. Acolo vor găsi toate detaliile despre caracteristicile titlurilor disponibile, conform prospectului de emisiune.
Orice investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri pentru aceeași emisiune, respectând limitele impuse: minimum 1.000 de lei per subscriere și un plafon maxim de 200.000 de lei per cod de emisiune, în conformitate cu limitele de plată prin card. Rambursarea sumelor investite, dobânzile aferente și eventualele răscumpărări anticipate sunt gestionate de Compania Națională „Poșta Română” și sunt virate direct pe cardul utilizat la subscriere sau pe cel actualizat în platformă.