Într-un mesaj video adresat cetățenilor din județul Dâmbovița, Titus Corlățean, senator PSD, și-a exprimat intenția de a continua munca începută în sprijinul județului, în cazul în care va primi un nou mandat la alegerile parlamentare. Corlățean a subliniat importanța colaborării într-o echipă solidă la nivel local și național, alături de Partidul Social Democrat, pentru a asigura dezvoltarea economică a României.
Unul dintre obiectivele majore menționate de Corlățean este aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), o organizație internațională esențială în stabilirea standardelor economice, financiare și sociale.
„Aderarea la OCDE va reprezenta un pas economic uriaș pentru România,” a declarat Corlățean, explicând că acest demers va aduce beneficii majore:
- Creșterea rating-ului de țară, ceea ce va îmbunătăți percepția internațională asupra economiei României.
- Reducerea semnificativă a costurilor creditelor, atât pentru stat, cât și pentru sectorul privat.
Senatorul a subliniat că aceste progrese vor contribui la dezvoltarea economică durabilă a României și la creșterea standardului de viață al cetățenilor.
„Dacă cetățenii de la Dâmbovița îmi vor acorda un nou mandat, voi continua să sprijin aceste obiective majore alături de echipa PSD,” a concluzionat Titus Corlățean, reiterând angajamentul său față de județ și față de prioritățile naționale.
Sursa foto: Facebook – Titus Corlățean
CMF 11240017