Titus Corlăţean: PSD nu mai are azi o viaţă dinamică, nu mai este un partid viu. Am intrat la guvernare şi, practic, am moleşit viaţa de partid

#image_title

Senatorul PSD Titus Corlăţean susţine că PSD nu mai are azi viaţă dinamică şi nu mai este un partid în care oamenii să aibă curajul să spună ”Nu” şefilor atunci când greşesc.

Întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, despre greşelile făcute de PSD în ultima perioadă, senatorul Titus Corlăţean a afirmat că ”PSD nu mai are o viaţă dinamică” şi nu mai este partidul ”viu” de altădată.

”Nu mai suntem un partid în care oamenii să aibă curajul opiniei, să-şi asume, să spună foarte răspicat cu argumente, nu isteric, nu visceral, cu argumente, să spună şefilor «Nu» sau «Greşiţi»”, a afirmat Corlăţean.

El consideră că această cutumă a dispărut gradual şi că s-a mers pe ideea că tot ”ceea ce ne spune şeful, linia aia, trebuie urmată”.

Totodată, senatorul Titus Corlăţean susţine că participarea la guvernare a ”lâncezit” structurile de partid.

”Pe de o parte, şi asta e un lucru legitim, doreşti să ai acces la resurse de dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare. S-a întâmplat un fenomen prin intrarea la guvernare: practic am moleşit viaţa de partid. Lumea s-a aliniat gradual tot mai mult în spatele şefului. Dacă şeful este şi premier atunci depinzi de nişte decizii, te duci, ceri sprijin şi dacă eşti îndatorat, foarte greu să mai ieşi din rând”, a argumentat Titus Corlăţean.

De asemenea, senatorul PSD a declarat că partidul a pierdut oameni de valoare, el dând două exemple, respectiv Oana Florea şi Vasile Puşcaş.

”Oana Florea a fost deputat, un foarte bun jurist. Este un om care a condus comisia pe Europol în perioada preşedinţiei României la Uniunea Europeană şi care n-a mai încăput pe vreo listă. Îşi punea întrebări, să nu se supere că spun asta public, «Cu ce îmi voi hrăni copilul?» A rămat fără un loc de muncă. Ştiţi, când eşti în politică şi intri într-un circuit, ţi-ai închis toate canalele profesionale anterioare, da? S-a dus, a dat un concurs, este pe o poziţie oarecare, aşa. Un om de foarte mare valoare. L-am pierdut. Aş putea să mă duc mult mai în spate. Partidul a uitat de nume extraordinare, precum Vasile Puşcaş. Partidul n-a mai onorat astfel de oameni care ar fi putut fi extrem de valoroşi”, a adăugat senatorul PSD Titus Corlăţean.

Selecţionata Spaniei, campioana mondială en titre, s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal feminin – EURO 2025

Titus Corlăţean: La PSD avem nevoie să ne repunem pe picioare, să ne recăpătăm culoarea în obraji. Era mai bine în opoziţie