Senatorul social democrat Titus Corlățean reușește să îmbine activitatea politică cu cea academic-universitară, și chiar dacă e campanie, ieri a participat la cea de-a 38-a Conferința internațională în domeniul Științelor Sociale și Umane organizată la Washington D.C. de „Research Association for Interdisciplinary Studies” (RAIS)
„În ciuda perioadei…agitate politic, îmi fac timp și pentru activitățile mele academic-universitare.
Am participat în format virtual aseară, de la biroul meu din sediul nostru de partid de la Târgoviște (acolo m-a prins reuniunea ) la cea de-a 38-a Conferința internațională în domeniul Științelor Sociale și Umane organizată la Washington D.C. de „Research Association for Interdisciplinary Studies” (RAIS).
Am prezentat o comunicare, bine primită (dovadă numeroasele întrebări și comentarii din partea participanților internaționali), pe tema: „Artificial Intelligence and the need for standards and accountability in protecting human rights, democracy and rule of law”.
Trebuie menționat că 2024 este un moment istoric în domeniul menționat, datorită adoptării la Consiliul Europei a Primului Tratat internațional în materia Inteligenței Artificiale din istoria societății internaționale, cu clauze de protecție pentru demnitatea umană, Drepturile fundamentale ale omului și standardelor democratice.
Mi-a prins bine o astfel de conferință internațională de un nivel academic deosebit, după tot ce am văzut și auzit în campania asta electorală românească”, a scris pa pagina sa de Facebook senatorul social democrat dâmbovițean.
Sursa foto: Titus Corlățean- Facebook.com