Tokenurile digitale World Liberty ($WLFI), parte a proiectului cripto lansat anul trecut de familia Trump prin platforma World Liberty Financial, au încheiat prima zi de tranzacţionare cu o scădere de aproximativ 12%, relatează Reuters.
După ce au debutat luni peste pragul de 0,30 dolari, tokenurile au coborât la 0,246 dolari până la ora 18:40 GMT, potrivit datelor CoinGecko. Capitalizarea totală de piaţă a ajuns astfel la puţin sub 7 miliarde de dolari, ceea ce plasează WLFI pe locul 31 în clasamentul global al criptomonedelor.
WLFI este listat pe burse importante precum Binance, OKX şi Bybit.
Tokenurile nu erau iniţial tranzacţionabile, oferind doar drepturi de vot asupra unor modificări ale platformei, însă decizia din iulie a investitorilor de a le face lichide a deschis piaţa pentru speculaţii şi comisioane de tranzacţionare.
De la lansare, familia Trump a obţinut circa 500 de milioane de dolari din acest proiect, conform calculelor Reuters bazate pe documentele companiei, tranzacţii urmărite pe blockchain şi acorduri publice.
Criticii, inclusiv congresmeni democraţi şi experţi în etică, susţin că implicarea familiei prezidenţiale în afaceri cripto, în timp ce administraţia Trump conturează cadrul de reglementare al pieţei digitale, ridică serioase conflicte de interese.
Casa Albă a reiterat că activele preşedintelui sunt administrate printr-un trust gestionat de copiii săi şi că nu există astfel de conflicte.