Singurul gol a fost marcat de Johnson, în minutul 42.
La Bilbao, pe stadionul San Mames, Tottenham a bifat prima ocazie importantă în minutul 9, când Mazraoui a respins din faţa lui Richarlison. Două minute mai târziu Onana a respins şutul lui Brennan Johnson, pentru ca replica „diavolilor” să vină în minutul 16, odată cu şutul lui Amad Diallo. Minutul 42 a adus şi golul elevilor lui Postecoglou. Sarr a trimis în faţa porţii şi Brennan Johnson a împins în poartă mingea deviată de un adversar.
Cea mai mare ocazie a echipei lui Amorim a venit în minutul 58, când Vicario a ieşit greşit, Hojlund a trimis spre poarta goală cu o lovitură de cap însă Van de Ven a respins de pe linia porţii. Ruben Amorim i-a aruncat în luptă pe Zirkzee şi Garnacho, iar ultimul a şutat periculos în minutul 75. Vicario a scos la lovitura de cap a lui Luke Shaw, în minutul 90+7 şi a fost ultima fază importantă a finalei.
Tottenham – Manchester United, echipele de start:
Tottenham (4-3-3): Vicario – Porro, Romero, Van de Ven, Udogie – Bissouma, Betancur, Sarr – Johnson, Solanke, Richarlison
Rezerve: Austin, Whiteman – Ajayi, Danso, Davies, Gray, Moore, Odobert, Scarlett, Son, Spence, Tel
Antrenor: Ange Postecoglou
Manchester United (3-4-3): Onana – Yoro, Maguire, Shaw – Mazraoui, Casemiro, Fernandes, Dorgu – Diallo, Hojlung, Mount
Rezerve: Bayindir – Amass, Collyer, Dalot, Eriksen, Evans, Garnacho, Heaven, Lindelof, Mainoo, Ugarte, Zirkzee
Antrenor: Ruben Amorim
Stadion: San Mames (53.331 de locuri)
Arbitru: Felix Zwayer
locul 4 în grupa unică – calificare direct în „optimi”
„optimi” – AZ Alkmaar, 3-2 la general (0-1 și 3-1)
„sferturi” – Eintracht Frankfurt, 2-1 la general (1-1 și 1-0)
semifinale – Bodo/Glimt, 5-1 la general (3-1 și 2-0)
Manchester United , parcurs:
locul 3 în grupa unică – calificare direct în „optimi”
„optimi” – Real Sociedad, 5-2 la general (1-1 și 4-1)
„sferturi” – Lyon, 7-6 la general (2-2 și 5-4)
semifinale – Athletic Bilbao, 7-1 la general (3-0 și 4-1)
Manchester mai are un singur trofeu de Europa League în palmares – 2017.
Spurs mai are două distincții de Cupa UEFA / Europa League, câștigate în 1972 și 1984.
Ultimul trofeu câștigat de nord-londonezi datează tocmai din 2008 – Cupa Ligii.