Tottenham: Kudus va fi indisponibil până în aprilie din cauza unei accidentări

Atacantul echipei Tottenham Hotspur, Mohammed Kudus, va fi indisponibil până în aprilie din cauza unei accidentări la muşchiul cvadriceps pe care a suferit-o în timpul meciului de duminică cu Sunderland, a anunţat joi antrenorul Thomas Frank, potrivit Reuters.

Kudus a jucat în 19 meciuri din Premier League pentru Spurs în acest sezon, marcând de două ori şi oferind cinci pase decisive. 

„Ne aşteptăm ca el să revină după pauza internaţională din martie”, a declarat Frank.

Pauza internaţională este programată în perioada 23-31 martie.

„(Mijlocaşul) Lucas Bergvall este evaluat astăzi. La fel şi Rodrigo Bentancur. Rodri are o accidentare la ischiogambieri, care pare a fi destul de gravă, din păcate. Nu ştim cât va dura recuperarea”, a declarat Frank.

Echipa engleză Tottenham Hotspur a pierdut miercuri seara, în deplasare, scor 2-3, în faţa formaţiei Bournemouth, în etapa a 21-a din Premier League. Radu Drăguşin a fost rezervă la Spurs.

Tenis: Federaţia kenyană îşi recunoaşte greşeala – „Acest wild card nu ar fi trebuit acordat”

Prahova: O autocisternă încărcată cu peste 30 de tone de combustibil a derapat, pe un drum în apropiere de Ploieşti