Trafic blocat pe DN 1, în judeţul Cluj, după un accident în care au fost implicate trei TIR-uri

Traficul rutier este blocat complet, miercuri după-amiază, pe DN 1, în judeţul Cluj, după un accident în care au fost implicate trei TIR-uri.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, miercuri după-amiază a fost înregistrat un accident rutier pe DN 1 (E60) în localitatea Bucea, implicând trei autotrenuri.

În urma accidentului, traficul rutier este blocat în totalitate.

Pentru evitarea zonei, poliţiştii recomandă următoarea rută alternativă: Bucea – DJ108I – DJ764 – Aleşd, cu revenire pe DN 1 (E60).

Poliţiştii clujeni acţionează pentru efectuarea cercetărilor necesare şi fluidizarea traficului rutier, în colaborare cu poliţiştii din cadrul IPJ Bihor.

Din primele informaţii reiese că nu s-au înregistrat victime.

Parlamentul Serbiei a aprobat demisia premierului, declanşând un termen de 30 de zile pentru formarea unui nou guvern sau convocarea de alegeri anticipate

VIDEO Anamaria Gavrilă, circ total cu presa, în Parlament: ‘E o agresivitate din partea altor actori politici, de unde acești oameni primesc bani’