„Angajaţii secţiei de drumuri naţionale au acţionat cu şapte utilaje şi au răspândit 24 tone de material antiderapant pe DN18, DN18B, DN1C, E58 şi varianta de ocolire a municipiului Baia Mare. Sectoarele de drumuri judeţene au partea carosabilă curată şi parţial uscată. Sunt tronsoane de drum cu partea carosabilă parţial umedă, respectiv curată şi umedă, dar şi tronsoane de drum pe care se găseşte parţial polei. Angajaţii societăţii de drumuri judeţene au acţionat cu trei utilaje şi au răspândit 23 tone de material antiderapant(…)Local în zonele joase se semnalează ceaţă, asociată cu chiciura care favorizează formarea poleiului pe partea carosabilă” a spus Dan Bucă.
Din cauza poleiului întâlnit pe suprafeţe mari de drum se recomandă conducerea prudentă a autovehiculului.
„Se recomandă conducătorilor auto să conducă preventiv, să îşi adapteze viteza la condiţiile de trafic şi cele meteorologice, să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de ceilalţi participanţi la trafic, să evite depăşirile pe sectoarele de drum cu vizibilitate redusă şi polei. Evitaţi manevrele riscante şi nu va angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule” a mai precizat Dan Bucă.
Conform sursei citate, cel mai mare strat de zăpadă căzut, 55 cm a fost înregistrat la staţia meteo Iezer din Munţii Rodnei.
„Stratul de zăpadă este în zona de munte şi măsura până la 55 cm la staţia meteo Iezer (Munţii Rodnei n.red.), 13 cm în Pasul Gutâi, 12 cm în la Firiza, 11 cm în Pasul Prislop şi la Băiuţ, 10 cm la Cavnic, 7 cm în Baia Borşa şi 2 cm la Mara (…) Pe râurile din partea de nord şi de sud a judeţului s-a format de gheaţă la mal. Curg sloiuri de gheaţă pe râurile Tisa, Lăpuş şi Someş(…) În zonele joase va fi nebulozitate stratiformă şi pe arii restrânse ceaţă asociată şi cu depunere de chiciură şi izolat cu posibile fulguieli” a spus Dan Bucă.