Trafic rutier îngreunat pe Valea Oltului, după ce un TIR încărcat cu cereale a rămas blocat pe sensul de mers Piteşti – Râmnicu Vâlcea – FOTO

Circulaţia rutieră pe Valea Oltului se desfăşoară cu dificultate, marţi, după ce un autotren încărcat cu cereale a derapat şi a lovit un parapet de pe marginea şoselei, sensul de mers Piteşti – Râmnicu Vâlcea fiind blocat. Traficul se desfăşoară alternativ pe celălalt sens de mers.

„Pe DN 7, localitatea Milcoiu, judeţul Vâlcea, un autocamion încărcat cu cereale a rămas imobilizat pe carosabil, la kilometrul 163”, anunţă, marţi, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit oficialilor Poliţiei judeţului Vâlcea, autotrenul a intrat într-un parapet de pe marginea drumului.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră este restricţionată pe sensul de mers Piteşti – Râmnicu Vâlcea, desfăşurându-se pe firul opus, alternativ pentru ambele direcţii. Poliţia precizează că valorile de trafic pe acest tronson de drum sunt în creştere.

Şoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

O reţea paneuropeană care producea şi vindea artă falsificată, descoperită în Italia

Federaţia Sindicatelor Energetica, protest în faţa Ministerului Muncii, în data de 20 noiembrie, din cauza noii legi a pensiilor: Pune în pericol lucrătorii din domeniul nuclear integrat, care activează în domeniul pulberii dioxidului de uraniu