Traficant arestat pentru comercializare de droguri către consumatori din Mehedinţi

Potrivit IPJ Dolj, persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict, în oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, în timp ce ar fi comercializat aproximativ 70 de grame de canabis (drog de risc) şi 20 de grame 2 MMC (substanţă psihoactivă), pentru 5.500 de lei.

De asemenea, din cercetările efectuate a reieşit că, în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, persoana în cauză ar fi procurat, deţinut şi vândut diferite cantităţi de droguri de risc (canabis şi ketamină) şi mare risc (comprimate ecstasy, 4-MMC, metamfetamină), către consumatori, din judeţul Mehedinţi.

În urma percheziţiei domiciliare efectuate, au fost descoperite şi ridicate o balanţă electronică de precizie, precum şi alte mijloace de probă.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea persoanei în cauză, iar ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Fundaşul danez Simon Kjaer se retrage din activitate

Vasile Bănescu și-a dat dezlegare după ce protestatarii AUR au agresat jurnaliști: Golem de violență care nu merită apărat