Procurorii DIICOT au dispus joi reținerea unui inculpat în vârstă de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri.
Din cercetări a reieșit că inculpatul a procurat din Spania și a adus în România, prin intermediul unei firme de curierat internațional, o cantitate de peste 5,6 kilograme canabis.
Joi, inculpatul a fost prins în flagrant, în municipiul Urziceni, în timp ce transporta drogul de risc, ascuns într-un colet ridicat de la un punct de lucru al societății de transport.
Vineri, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.