Traficul aerian de pasageri înregistrat de aeroporturile din România pe parcursul anului 2024 a crescut cu aproape 6% faţă de 2023 şi cu 12% faţă de 2019, informează Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR).
Potrivit unui comunicat al AAR, transmis, marţi, AGERPRES, 26,033 milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile româneşti anul trecut, faţă de 23,235 milioane, în 2023.
Din centralizarea datelor de trafic aerian aferente anului 2024, se observă păstrarea trendului ascendent în ceea ce priveşte pasagerii zborurilor internaţionale (+7% în 2024 faţă de 2023), dar şi scăderea numărului pasagerilor pe zborurile interne (-6% în 2024 faţă de 2023).
Traficul aerian de marfă a crescut pe parcursul anului trecut cu 4%, iar numărul de mişcări aeronave (aterizări şi decolări) a urcat cu 3%.
„Un moment important pentru sectorul aviatic românesc petrecut în anul 2024 a fost aderarea României la spaţiul Schengen aerian începând cu data de 31 martie. Acest moment a însemnat eliminarea controalelor la frontieră, ceea ce a dus la o creştere a eficienţei operaţionale şi timpi reduşi de aşteptare pentru călători”, se arată în comunicat.
Din totalul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile româneşti după momentul aderării României la spaţiul Schengen aerian, 70% s-au deplasat în interiorul spaţiului Schengen şi 30% au călătorit spre/dinspre destinaţii non-Schengen, menţionează sursa citată.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a in format recent că aeroporturile Capitalei au înregistrat anul trecut un trafic aerian record, numărul pasagerilor care le-au tranzitat fiind în urcare cu 9,22% în raport cu 2023, iar faţă de 2019, când s-a atins maximul istoric, creşterea este de 8,99%.
Potrivit datelor CNAB, în anul 2024, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, s-a înregistrat un trafic aerian de 16.053.878 pasageri şi 134.700 mişcări de aeronave (aterizări şi decolări).
Pe aeroporturile bucureştene s-a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave. Astfel, în 2024, numărul mişcărilor de aeronave este mai mare cu 4,75% faţă de 2023.