Tragedie în fotbalul european: un antrenor a murit după ce i s-a făcut rău în timpul unui meci de prim eşalon

Știri de azi | Tragedie în fotbalul european: un antrenor a murit după ce i s-a făcut rău în timpul unui meci de prim eşalon - Știri de azi |
#image_title

Antrenorul bosniac Mladen Žižović a murit luni seara, după ce s-a prăbuşit în timpul unui meci din Superliga sârbă. Tehnicianului echipei Radnički i s-a făcut rău în timpul partidei din etapa a 14-a disputată la Lučani împotriva formaţiei Mladost, potrivit presei sârbe.

Žižović şi-a pierdut cunoştinţa în minutul 22 al meciului şi a fost transportat la ambulanţă. Antrenorul în vârstă de 44 de ani s-a prăbuşit pur şi simplu pe marginea terenului, după care meciul a fost oprit pentru ca el să poată primi îngrijiri medicale. Însă tehnicianul, transportat la spital, nu a mai putut fi salvat. 

Mladen Žižović s-a născut în data de 27 decembrie 1980 în Rogatica, Bosnia şi Herţegovina. În timpul carierei sale de jucător, a evoluat pentru mai multe cluburi, printre care Radnik Bijeljina, Rudar Ugljevik, Zrinjski Mostar, Tirana, Borac Banja Luka şi Mladost Rogatica.

În 2008, a disputat patru meciuri pentru echipa naţională a Bosniei.

Şi-a început cariera de antrenor la Radnik Bijeljina (2017–2019), iar ulterior a antrenat echipele Zrinjski Mostar (2019–2020), Sloboda Tuzla (2021–2022) şi Borac Banja Luka.

Žižović antrena echipa Radnički din 23 octombrie.

 

 

Știri de azi | Serie A: Lazio a câştigat cu 2-0 ultimul meci al etapei a zecea, cu echipa Cagliari - Știri de azi |

Serie A: Lazio a câştigat cu 2-0 ultimul meci al etapei a zecea, cu echipa Cagliari

Știri de azi | Shein, ameninţat cu interzicerea în Franţa, din cauza vânzării unor păpuşi sexuale care arată ca nişte copii - Știri de azi |

Shein, ameninţat cu interzicerea în Franţa, din cauza vânzării unor păpuşi sexuale care arată ca nişte copii