Tragedie în Valencia: Corpurile a doi frați dispăruți, găsite după două săptămâni de căutări

Spania este afectată de inundaţii sângeroase de peste două săptămâni, o catastrofă soldată cu cel puţin 223 de morţi.

Corpurile celor doi fraţi au fost găsite în locuri diferite, în apropiere de Catarroja, în regiunea Valencia, la aproape zece kilometri de domiciliul lor, la Torrent, la periferia Valenciei, unde au fost daţi dispăruţi. O mătuşă a băieţilor, Barbara Sastre declara săptămâna trecută la postul naţional TVE că viuetul apei i-a speriat pe copii.

Tatăl lor a încercat să-i liniştească, însă ”au fost toţi trei târîţi afară”, de apă, a declarat ea la TVE.

Tatăl copiilor a supravieţuit, agăţat timp de câteva ore de un copac.

”Au trecut mai multe zile, iar ei sunt mici. Ştim că îi caută şi că echipe de căutare sunt lansate zilnic”, declara mătuşa copiilor la 6 noiembrie.

Echipe de căutare şi-au concentrat eforturile asupra râpelor şi zonelor izolate din regiune.

De asemenea, vapoare au fost desfăşurate pe mare, în zona litoralului Valenciei.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Descoperire crucială în lupta cu tuberculoza: A fost descoperit ‘călcâiul lui Ahile’ al bacteriei rezistente la antibiotice

Reţea de fraudare a TVA implicând mafia italiană, destructurată în UE în Operaţiunea ”Moby Dick”, în desfăşurare. Confiscări în valoare de 520 de milioane de euro, anunţă birourile Parchetului European (EPPO) de la Milano şi Palermo