Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat marţi un atac dur la adresa candidatului independent la Preşedinţie Călin Georgescu, numindu-l pe acesta ”şarlatan”.
Traian Băsescu, atac la Călin Georgescu: Şarlatanul! / Ce ”performanţă incredibilă” consideră că a atins candidatul independent la Preşedinţie

”Şarlatanul. Se pare că Georgescu a reuşit cea mai incredibilă performanţă. Este susţinut în celaşi timp şi de români şi de ruşi şi de americani. Mare talent”, a scris Băsescu pe Facebook.
În decembrie 2024, Băsescu spunea că nu se mai poate face nimic în privinţa organizării turului al doilea al alegerilor prezidenţiale şi că deja „este târziu”. Băsescu spunea că de această dată decizia este „în mâna poporului” şi că românii trebuie să ştie că de votul lor depinde menţinerea României „în familia ţărilor occidentale sau întoarcerea înapoi cu faţa spre Moscova, aşa cum propune acest şarlatan care se numeşte Georgescu”. Fostul preşedinte considera că este „o lecţie bună pentru instituţiile statului, care „au ratat momentul în care puteau face ceva pentru România”.
”Au ratat şi atunci se transferă totul în responsabilitatea uriaşă pe care o are fiecare român pentru votul începând de mâine până duminica seara. Românii trebuie să ştie că de votul lor depinde menţinerea în familia ţărilor occidentale sau întoarcerea înapoi cu faţa pre Moscova, aşa cum ne propune acest şarlatan care se numeşte Georgescu”, a declarat Traian Băsescu la Digi24.

Perioada de vizitare a expoziţiei „Luminile lui Caravaggio” a fost prelungită la Timişoara până la 6 martie
