Traian Băsescu intervine în scandalul vilei din Aviatorilor: ‘Dacă la Ciolacu mă aştept, nu mă aşteptam la ditamai generalul cu patru stele’

„Ştiţi povestea vilei din Aviatorilor? Deci doi ditamai premierii dau vina unul pe altul şi niciunul nu-şi asumă alocarea de bani pentru renovarea acelei vile care-i proprietatea statului. Deci dacă ei nu-şi asumă responsabilitatea pentru trei, patru milioane de euro investiţi într-o clădire, cum or să-şi asume responsabilitatea pentru ţară? Ăştia sunt cei doi. Eu n-aş vrea să-i ştiu responsabili pentru soarta mea şi a nepoţilor mei pe niciunul din cei doi care nu au curaj să spună: dragi români, am văzut, presa a sesizat, uite, eu am decis să finanţez renovarea acestei vile cu gândul, poate am greşit, dar cu gândul să o dăm domnului Iohannis, dar dacă nu, o dăm altcuiva că au mai fost preşedinţi care au fost scoşi din vilele lor. Ştim noi unul, Băsescu”, a declarat Traian Băsescu, miercuri, la Digi 24.

El a adăugat că cei doi au dat dovadă de lipsă de curaj pentru că nu şi-au asumat răspunderea.

„Asta denotă laşitate, lipsă de curaj să-ţi asumi răspunderea. Chiar dacă la Ciolacu mă aştept, pentru că v-am spus, el e un unsuros de ăsta de Buzău, o şmecherie unsuroasă, nu mă aşteptam la ditamai generalul cu patru stele, să nu spună: şi eu am semnat, mă fraţilor, uite semnătura mea aici, am luat şi aprobările necesare să fie renovată. Dacă o dăm sau nu lui Iohannis, vedem. Poate o dăm la o ambasadă, poate o închiriem pe valută la o multinaţională, putem face orice cu o vilă renovată”, a afirmat Traian Băsescu.

VIDEO FOTO Nicolae Ciucă a semnat, în direct, promisiunea care i-ar putea crea probleme penale lui Iohannis

VIDEO Nicolae Ciucă: Dacă Rusia ar avea prezență militară pe teritoriul Moldovei, atunci ar fi vorba despre România nu doar despre Republica Moldova