Transportul feroviar de călători trece duminică la ora de vară

Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 29/30 martie la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 3.00, care devine ora 4.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00 – 5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 30 martie 2025, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

Mircea Fechet: Nu putem să nu folosim cele mai noi tehnologii şi mă refer aici în primul rând la inteligenţa artificială în materia prognozelor meteo, în materia sistemelor de avertizare timpurie pentru fenomene meteo extreme

Buna Vestire – O sărbătoare religioasă cu profundă semnificație