Tranzacţia prin care Umbrărescu intenţionează să preia activele ArcelorMittal Hunedoara SA a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care UMB Steel SRL, din grupul UMB, deţinut de familia Umbrărescu, constructori de autostrăzi, intenţionează să preia activele care aparţin ArcelorMittal Hunedoara SA.

”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care UMB Steel S.R.L. intenţionează să preia activele care aparţin ArcelorMittal Hunedoara SA”, anunţă autoritatea de concurenţă.

UMB Steel SRL face parte din grupul UMB, deţinut de familia Umbrărescu. Grupul UMB este activ în domenii precum: proiectare şi construcţie de drumuri şi poduri, construcţii de clădiri, producerea de metale feroase şi de produse din beton pentru construcţii şi producerea energiei electrice.

Activele ArcelorMittal Hunedoara SA vizate de tranzacţie constau, în principal, în echipamentele şi instalaţiile de producţie, materialele şi stocurile, precum şi terenurile şi clădirile aferente fabricii din judeţul Hunedoara şi anumite active imobiliare situate în afara acesteia. ArcelorMittal Hunedoara S.A. şi-a încetat activitatea în septembrie 2025.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor care au caracter confidenţial.

viewscnt

Planul în 10 puncte publicat de Iran nu este cel aflat în discuție în prezent cu SUA (Casa Albă)

Nicuşor Dan, întrebat va merge la şedinţele CSM, pentru a le prezida: Voi merge des, de la un moment dat încolo