Trei ambasade de la Bucureşti transmit mesaje de solidaritate cu România

Ambasadele Franţei, Germaniei şi Ţărilor de Jos la Bucureşti au transmis joi mesaje de solidaritate cu România, publicate pe X, în care îşi exprimă încrederea în democraţia şi statul de drept din România.

Demersul intervine în contextul evenimentelor legate de audierea şi acuzaţiile aduse lui , care au stârnit din partea mediilor ultraconservatoare, dar şi al , care au obţinut relaxarea restricţiilor judiciare, existând suspiciunea că s-ar fi întâmplat la presiunile administraţiei americane, cei doi fiind apropiaţi mediilor MAGA.

„Franţa îşi reafirmă solidaritatea cu România, stat de drept, care respectă separarea puterilor şi independenţa justiţiei. Aceste principii sunt fundamentale pentru democraţiile noastre”, a transmis pe X Ambasada Franţei la Bucureşti, într-un mesaj postat în franceză şi română.

La rândul său, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, a postat pe contul său de X: „România este un partener de încredere al Germaniei, atât în UE, cât şi în NATO. Ţările noastre împărtăşesc valori democratice şi cred cu tărie în statul de drept. Amândouă ne respectăm sistemul judiciar independent”.

Ambasada Ţărilor de Jos la Bucureşti spune că Olanda – care ani de zile a avut obiecţii în privinţa eficienţei luptei anticorupţie din România, în perioada în care era monitorizată prin mecanismul MCV – „recunoaşte munca grea depusă de România în consolidarea sistemului său judiciar”.

Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a prezentat, marţi,.

„În calitate de parteneri UE şi NATO, împărtăşim valori comune. Avem încredere în democraţiile noastre şi în funcţionarea instituţiilor noastre de stat”, a transmis Ambasada olandeză la Bucureşti.

 

Ancelotti recunoaște că a fost impresionat de evoluția lui Endrick în meciul din Cupa Spaniei

Predoiu, la bilanţul DNA: Nu am mai observat că există o suspiciune asupra activităţii dumneavoastră cum că ar încălca drepturi, libertăţi sau ar depăşi limita legii / Să fii patriot înseamnă să fii un bun profesionist şi să-ţi faci datoria