Trei civili ucişi, trei militari şi cinci Căşti Albastre răniţi în Liban, unde Israelul îşi intensifică atacurile

Cinci membri ai Căştilor Albastre au fost răniţi, iar trei civili au fost ucişi joi într-un atac israelian în sud-estul Libanului, unde Israelul îşi intensifică atacurile împotriva unor bastioane Hezbollah, un aliat al Hamasului palestinian în Fâşia Gaza, devastată de război, relatează AFP.

Atacuri israeliene violente au vizat periferia de sud a Beirutului, iar unul a cauzat ”pagube minore” unor clădiri pe Aeroportul Internaţaional din Beirut, ”însă nu în terminal”, potrivit unui reprezentant al aeroportului.

Traficul aerian nu a fost pertubat, dau asigurări autorităţile libaneze.

Începând de la 23 septembrie, israelul desfăşoară o campanie de atacuri intense împotriva Hezbollah în Liban, iar de la 30 septembrie o ofensivă terestră în sudul ţării, cu obiectivul de permite întoarcerea acasă a aproximativ 60.000 de locuitori ai nordului Israelului, deplasaţi de schimburi de tiruri transfrontaliere.

Hezbollahul trage obuze către Israel de la 8 octombrie 2023, la o zi după lansarea Războiului din Fâşia Gaza de către Israel împotriva Hamas, în semn de susţinere a mişcării palestiniene.

Un atac ”al inamicului israelian” care ”viza o maşină” la intrarea în Saida, un oraş important situat în sudul Libanului, la aproximativ 40 de kilometri de Beirut, a ”provocat moartea a trei pasageri”, a anunţat joi armata libaneză.

El a avut loc ”la trecerea unui convoi al Forţei Interimare a ONU în Liban (FINUL) printr-un baraj al armatei”, care controlează intrarea de nord în Saida, precizează ea, anunţând că trei militari libanezi au fost răniţi.

FINUL a anunţat că cinci Căşti Albastre au fost ”uşor rănite”.

Israelul, contactat de AFP, nu a comentat imediat.

Potrivit armatei libaneze, Căştile Albastre rănite fac parte din contingentul malaysian al Forţei ONU desfăşurată din 1979 în sudul Libanului, într-o zonă-tampon cu Israelul.

Joi, persoane inspectau pagubele la locul atacului, în apropierea aeroportului din Beirut, care a ”zgâlţâit” întreaga parcare, potrivit lui Abou Elie, un şofer de taxi care se afla la faţa locului la momentul bombardamentului.

Un fotograf AFP a văzut un hangar de lângă aeroport foarte avariat în atac, care a avut loc după ce Hezbollah a anunţat mirecuri că a vizat o bază militară situată în apropierea Aeroportului Ben Gurion, principalul aeroport din Israel.

”NEVOIE URGENTĂ”

Armata israeliană îşi continuă atacurile aeriene împotriva mişcării şiite în sudul şi estul Libanului, unde a anunţat că a vizat zeci de ţinte şi că a ucis aproximativ 60 de combatanţi în mai multe atacuri la Baalbeck (est), şi la nord de fluviul Litani, situat la aproximativ 30 de kilometri de frontiera cu Israelul.

Ministerul libanez al Sănătăţii a anunţat 40 de morţi în atacuri israeliene, miercuri, în estiul Libanului, în oraşul antic Baalbeck, clasat de UNESCO pe lista Patrimoniului Mondial.

Peste 100 de deputaţi libanezi au cerut joi UNESCO să protejeze siturile istorice din ţară.

Într-o scrisoare adresată directoarei generale a UNESCO Audrey Azoulay, deputaţii subliniază asupra ”nevoii urgente” a ”protecţiei istoriei Libanului, la Baalbeck, la Tir (sud), Saida şi în alte situri inestimabile, ameninţate în prezent”.

Peste 2.600 de persoane au fost ucise în Liban de la 23 septembrie, majoritatea civili, potrivit ministrului libanez al Sănătăţii Firass Abiad.

Hezbollah, o mişcare islamistă aliată a Iranului, a cărei conducere a fost larg slăbită, dă asigurări că oamenii săi resping incursiunile israeliene şi anunţă zilnic tiruri în Israel.

Agenţia oficială libaneză de presă Ani a anunţat joi că au loc ”lupte violente” în urma unei ”tentative de incursiune a inamicului israelian” pe teritoriul libanez din nordul Israelului.

”INTOLERABIL”

La frontiera de sud, armata israeliană îşi continuă războiul împotriva Hamas în Fâşia Gaza, asediată şi pradă unui dezastru umanitar.

Armata israeliană le-a cerut din nou, joi, locuitorilor mai multor sectoare din oraşul Gaza (nord) să evacueze ”zone de luptă periculoase”, în urma unor tiruri de rachetă către Israel.

Cu puţin înainte ea a anunţat o operaţiune în sectorul Beit Lahia, la aproximativ nouă kilometri de oraşul Gaza.

Apărarea Civilă palestiniană a anunţat că cel puţin 12 persoane au fost ucise joi într-un atac israelian asupra unei şcoli transformate în refugiu de către familii deplasate, în apropiere de oraşul Gaza.

”Oamenii sunt epuizaţi mental. Situaţia în Gaza este (…) insuportabilă, intelerabilă”, a deplâns la AFPTV o plaestiniană originară din Jabalia (nord), Arwa Jalal.

Israelul a jurat să distrugă Hamasul după atacul de la 7 octombrie 2023 în sudul ţării, care a antrenat moartea a 1.206 persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întomit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene, care include ostaticii ucişi sau morţi în captivitate.

În acea zi, 251 de persoane au fost răpite. În total, 97 de persoane rămân ostatice în Fâşia gaza, dintre care 34 au fost declarate moarte de către armata israeliană.

Ofensiva israeliană lansată ca represalii în Fâşia Gaza s-a soldat cu 43.469 de morţi, majoritatea civili, potrivit unor date de la Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, considerate fiabile de către ONU.

40% din plajele de pe litoralul românesc scoase la închiriere au fost adjudecate

Liga Europa: FCSB obţine a treia victorie în competiţie, 2-0 cu FC Midtjylland