Trei morţi şi aproape 50 de răniţi în urma deraierii unui tren în Germania, potrivit bilanţului anunţat de poliţie

#image_title

Trei persoane au murit şi aproape 50 sunt rănite, unele grav, după ce un tren de pasageri a deraiat duminică în sud-vestul Germaniei, în landul Baden-Württemberg, a anunţat poliţia, relatează Reuters.

În tren erau aproximativ 100 de persoane când două vagoane au sărit de pe şine, între oraşele Riedlingen şi Munderkingen, în apropierea graniţei cu Franţa şi Elveţia, a declarat poliţia din Stuttgart.

Trenul regional circula pe o rută de aproximativ 90 km, între Sigmaringen şi Ulm.

Cauza accidentului este în curs de investigare, se arată în declaraţia poliţiei, dar cotidianul Bild scrie că de vină ar putea fi o alunecare de teren.

O imagine realizată de agenţia germană de ştiri dpa arată vagoanele în mare parte intacte, dar care s-au ciocnit între ele şi s-au rostogolit pe o parte.

Operatorul feroviar naţional german Deutsche Bahn anunţase că există „mulţi răniţi” şi a transmis gânduri de solidaritate faţă de victime şi rudele celor dragi acestora. Compania spune că încă nu  este clar ce a cauzat deraierea trenului, dar a promis că va sprijini autorităţile în ancheta lor.

Printre cei decedaţi se află mecanicul de locomotivă şi un alt angajat al căilor ferate.

Potrivit Bild, înainte de accident, în regiune a avut loc o furtună puternică. Serviciul meteorologic german a anunţat că într-un interval scurt timp au căzut între 30 şi 40 de litri de ploaie pe metru pătrat. Anchetatorii verifică dacă masele de apă au provocat o alunecare de teren şi dacă aceasta a fost cauza accidentului feroviar.

„Au fost precipitaţii puternice în această zonă, astfel încât nu se poate exclude că ploaia torenţială şi alunecarea de teren asociată acesteia au fost cauza accidentului”, a declarat ministrul de interne al landului Baden-Württemberg, Thomas Strobl, venit la locul accidentului. 

Cancelarul federal Friedrich Merz a transmis condoleanţe familiilor îndoliate.

 

FOTO Alertă în Germania – Un tren de pasageri a deraiat, mai multe persoane au murit

Suceava: Opt persoane, între care doi copii, salvate dintr-o locuinţă înconjurată de apele ieşite din matcă ale pârâului Ostra – FOTO, VIDEO