Trei persoane, rănite după ce un TIR şi o autoutilitară s-au ciocnit, pe DN 15A, în judeţul Bistriţa-Năsăud

Trei persoane au fost rănite, marţi după-amiază, după ce un TIR şi o autoutilitară s-au ciocnit, pe DN 15A, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Două dintre victime au avut nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe DN 15A Reghin-Sărăţel, în zona localităţii Galaţii Bistriţei, judeţul Bistriţa-Năsăud, fiind implicate un autotren şi o autoutilitară.

Reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsăud au afirmat că au fost găsite trei victime, dintre care două încarcerate. Astfel, un bărbat a fost extras şi predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD, iar ulterior a fost extrasă şi o femeie, predată şi ea echipajelor medicale.

Toate victimele sunt conştiente, politraumatizate.

La locul solicitării a aterizat şi elicopterul SMURD.

A patra persoană implicată în accidentul rutier, conducătorul TIR-ului, a fost evaluat din punct de vedere medical, nu prezintă mărci traumatice şi refuză transportul la spital, a precizat ISU.

Traficul este blocat pe ambele sensuri în urma accidentului.

GRAMPET Group şi KTZ Express, subsidiară a Companiei Căilor Ferate din Kazahstan, au semnat un memorandum de colaborare pentru dezvoltarea unui terminal în Portul Constanţa

Bucureşti – Un bărbat rănit în urma scandalului legat de reabilitatea planşeului Unirii a depus plângere / Poliţiştii spun că nu au alte sesizări după acel conflict