Trei tineri arestaţi la Antwerpen, în Belgia, cu privire la un plan al unui atentat jihadist cu dronă vizând ”personalităţi publice”. Ţinta era premierul Bart De Wever, scrie presa flamandă. Un suspect, eliberat în urma unor percheziţii

Știri de azi | Trei tineri arestaţi la Antwerpen, în Belgia, cu privire la un plan al unui atentat jihadist cu dronă vizând ”personalităţi publice”. Ţinta era premierul Bart De Wever, scrie presa flamandă. Un suspect, eliberat în urma unor percheziţii - Știri de azi |
#image_title

Trei adulţi tineri au fost arestaţi joi, la Antwerpen, suspectaţi de pregătirea unui ”atentat terorist de inspiraţie jihadistă împotriva unor politicieni” – cu dronă -, anunţă justiţia belgiană, iar unele ziare scriu că ţinta era premierul Bart De Wever, relatează AFP.

Aceste arestări au fost operate în cadrul unei anchete cu privire la ”tentativă de asasint terorist şi participare la activităţi ale unei grupări teroriste”, a anunţat într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, şefa parchetului federal Ann Fransen.

”Anumite elemente arată că intenţia era să se comită un atentat terorist de inspiraţie jihadistă împotriva unor politicieni”, a precizat ea.

”Există totodată indicii care arată că scopul suspecţilor era să fabrice o dronă căreia să i se ataşeze o încărcătură”, a declarat Ann Fransen.

Justiţia belgiană nu a vrut să facă precizări despre politicienii vizaţi.

Însă presa flamandă scrie că ţinta era premierul Bart De Wever, de la Alianţa Neo-Flamandă (N-VA).

”(Vă transmitem) toată susţinerea dmneavoastă şi familiei dumneavoastră”, i-a transmis pe X premierului ministrul său al Apărării Théo Francken.

El le mulţumeşte în acest mesaj serviciilor belgiene de securitate.

Presa scrie că poliţia a percheziţionat o casă situată la câteva sute de metri de domiciliul şefului Guvernului, la Antwerpen.

”În cursul percheziţiei la domiciliul unuia dintre suspecţi”, a fost găsit un dispozitiv imporvizat potenţial exploziv, dar care nu era încă operaţional şi un rucsac cu bile de metal.

La locuinţa altui suspect, poliţia a descoprit o imprimantă 3D, ”care putem suspecta că urma să servească la fabricarea pieselor necesare în comiterea unui atentat”, a declarat Ann Fransen.

Suspecţii sunt adulţi născuţi în 2001, 2002 et 2007.

Doi dintre ei erau audiaţi de către Poliţia Judiciară şi urmează să compară în faţa unui judecător de instrucţie vineri.

Cel de-al trielea suspect a fost eliberat.

Știri de azi | Cupa Mondială 2026 – calificări: Galop de sănătate pentru Austria, egal al Bosniei în Cipru - Știri de azi |

Cupa Mondială 2026 – calificări: Galop de sănătate pentru Austria, egal al Bosniei în Cipru

Știri de azi | Negociatorul-şef al Hamas Khalil al-Hayya anunţă că a primit garanţii care asigură că ”războiul s-a terminat definitiv” - Știri de azi |

Negociatorul-şef al Hamas Khalil al-Hayya anunţă că a primit garanţii care asigură că ”războiul s-a terminat definitiv”