Trei zile pentru vot în diaspora la prezidențiale. Programul secțiilor din străinătate, publicat de AEP

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, vineri, 2 mai, toate cele 950 de secţii de votare din afară vor fi deschise între orele 7,00 – 21,00, orele locale ale ţării în care se află secţia de votare, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23,59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei la ora 21,00.

Sâmbătă, 3 mai, programul va fi acelaşi ca în ziua precedentă, adică de la 7,00 la 21,00, orele locale.

Duminică, 4 mai, majoritatea celor 950 de secţii de votare din străinătate vor fi deschise între orele 7,00 – 21,00, orele locale ale ţării în care se află secţia, cu excepţia unor state din Europa, Africa, America de Sud, SUA şi Canada, în care secţiile de votare se vor închide la ora 21,00 ora României. Pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la închiderea acesteia, există posibilitatea prelungirii votării cu încă trei ore, precizează AEP, într-o postare pe Facebook.

Astfel, în Algeria, Austria, Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Cehia, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Maroc, Muntenegru, Nigeria, Norvegia, Olanda, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tunisia, Ungaria – urnele se închid la ora 20,00 (ora locală), existând posibilitatea prelungirii pentru cei aflaţi la rând până la ora 22,59 (ora locală).

* în Islanda, Irlanda, Portugalia, Senegal – urnele se închid la ora 19,00 (ora locală); votarea se poate prelungi până la ora 21,59 (ora locală);

* în Brazilia, Chile, Argentina, Uruguay – votarea se încheie la ora 16,00 (ora locală), la ora 18,59 (ora locală) dacă se prelungeşte pentru cei aflaţi la rând;

* Canada (Dieppe) – votarea se încheie la ora 15,00 (ora locală); prelungire până la ora 17,59 (ora locală);

* Canada (Ottawa, Toronto, Montreal, Quebec), Columbia, Cuba, Peru, SUA (Washington, Miami, New York) – alegerile se termină la ora 14,00 (ora locală); prelungire până la ora 16,59 (ora locală);

* Canada (Winnipeg), SUA (Chicago, Houston, Dallas) – votarea se încheie la ora 13,00 (ora locală); se poate prelungi până la ora 15,59 (ora locală);

* Canada (Calgary, Edmonton) – votarea se finalizează la ora 12,00 (ora locală), cu posibilitatea prelungirii până la ora 14,59 (ora locală);

* SUA (San Francisco, Los Angeles), Canada (Vancouver) – secţiile se închid la ora 11,00 (ora locală); cei aflaţi la rând pot să voteze până la ora 13,59 (ora locală).

Totodată, alegătorii români din străinătate au posibilitatea votului prin corespondenţă, prin înregistrarea pe portalul www.votstrainatate.ro. Până luni seara se înregistraseră 1.082 de cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Sursa: www.stiripesurse.ro

SURSE În coaliție s-a luat decizia: Se va tăia în carne vie în zona bugetară/ Se intră și la cluburile sportive

O nouă companie intră pe piața de asigurări auto din România. Va funcționa exclusiv online