Tribunalul Constanţa a decis, joi, ca primarul suspendat al municipiului Mangalia, trimis în judecată pentru luare de mită, să rămână în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
”În baza art. 348 C.pr.pen. rap. la art. 207 alin. 4 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul Radu Cristian, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 289 alin. 1 din Codul penal rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 din Codul Penal, prev. şi ped. de art. 289 alin. 1 din Codul penal rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 35 alin.1 din Codul Penal, prev. şi ped. de art. 49 alin. 1 lit b din Legea 129/2019 cu aplic art. 35 alin 1 din Codul Penal ?i prev. şi ped. de art. 47 din Codul Penal rap la art. 272 alin.1 lit b din Legea 31/1990, cu aplic art. 38 alin.1 din Codul Penal. Menţine măsura arestului preventiv a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile, urmând să fie verificată cel mai târziu la data de 13.02.2026”, se arată în minuta Tribunalului Constanţa.
Instanţa a respins cererile avocaţilor lui Cristian Radu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură preventivă mai uşoară.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, în luna decembrie, pe Cristian Radu, pentru mai multe infracţiuni, printre care luare de mită şi spălare de bani. El este acuzat că în perioada 2022 – 2025 a primit peste 600.000 de euro pentru emiterea unor documente urbanistice şi iniţierea unor hotărâri de consiliu local care să favorizeze anumite persoane.
Procurorii anticorupţie solicită instanţei confiscarea a peste două milioane de lei de la Cristian Radu întrucât suma respectivă nu ar fi fost obţinută în mod legal.
Cristian Radu a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii august, pentru luare de mită. A doua zi el a fost suspendat din funcţia de primar al Mangaliei.