Cu trei puncte după primele două meciuri din preliminarii disputate anul trecut România are nevoie de o victorie din următoarele două dispute pentru a se califica matematic la turneul final. Acesta va avea loc în perioada 21 august – 6 septembrie 2026, în Turcia, Azerbaidjan, Cehia și Suedia.
Prima partidă a naționalei noastre e programată sâmbătă, 2 august, de la ora 21.30, în deplasare, cu Kosovo, formație pe care tricolorele au învins-o la Blaj, anul trecut, cu 3-0. O victorie ne va duce matematic la Europene, acolo unde obiectivul stabilit de conducerea Federației Române de Volei este calificarea în sferturile de finală, mai ales că fetele noastre au demonstrate că au valoare prin cucerirea bronzului istoric din Golden League.
„Eu zic că trebuie să îndrăznim mai mult. Rezultatele ne ajută și la fete și la băieți. Cred că putem să vorbim despre primele opt la Europene, adică de o calificare în sferturile de finală. Cu băieții deja am intrat acolo, iar cu fetele ar fi o premieră și-mi doresc să putem ajunge în sferturile de finală” , spune Adin Cojocaru, președinte Federația Română de Volei.
Ultimul meci din preliminarii va avea loc la 6 august, în Sala Polivalentă din Blaj, acolo unde România va întâlni Croația. Partida va începe la ora 18.00 și va fi transmisă în direct la TVR Sport.
Anul trecut, croatele s-au impus cu 3-0, însă în acest an, în Golden League, tricolorele și-au luat revanșa printr-o victorie în trei seturi, obținută chiar la Zadar, pe terenul adversarelor. Conform regulamentului, la turneul final se califică primele două clasate din grupa preliminară.
Pentru a pregăti așa cum se cuvine cele două meciuri, naționala feminină a intrat în cantonament la Blaj în ultimele trei săptămâni. În ultima parte a pregătirii, România a jucat și trei meciuri amicale cu Finlanda, pe teren propriu. În primul meci, disputat cu public, România a câștigat cu 3-1 (27-25, 25-21, 19-25, 25-19), într-o formulă apropiată de cea care a cucerit bronzul în Golden League. Adelina Ungureanu a fost liderul echipei, cu 31 de puncte marcate.
În al doilea amical, selecționerul Guillermo Naranjo Hernandez a rulat jucătoarele care nu evoluaseră anterior, iar România s-a impus cu 3-0, înainte de a pierde setul suplimentar jucat conform înțelegerii dintre staff-urile celor două formații. Scor final 3-1 (25-22, 25-21, 25-20, 13-25). Iuna Zadorojnai și Gabriela Bălae au făcut cele mai multe puncte, câte 13. În acest meci a debutat și Bianca Cucu, o jucătoare de doar 14 ani, care a reușit 3 puncte în prima sa apariție în tricoul senioarelor.
Ultimul amical a avut un caracter tactic, cu trei seturi standard (2-1 pentru România) și unul scurt, până la 15 (câștigat de finlandeze).