Tricolorii mici: Rareş Pop, convocat pentru acţiunea naţionalei de tineret din luna octombrie

#image_title

Jucătorul Rareş Pop de la Rapid a fost convocat la lot de selecţionerul Costin Curelea după ce Mihnea Rădulescu s-a accidentat în partida dintre Universitatea Craiova şi FCSB de duminică seară.

Rareş Pop se afla în cantonament cu naţionala U20, locul lui în lotul condus de Adrian Iencsi urmând să fie luat de Luca Băsceanu, jucătorul Universităţii Craiova.

Reprezentativa U21 a României continuă în luna octombrie parcursul din preliminariile Euro-2027 cu un meci împotriva Ciprului. Până la acel duel, tricolorii vor întâlni într-o partidă amicală naţionala Serbiei.

Programul tricolorilor:

Vineri, 10 octombrie, ora 19:00: România U21 – Serbia U21 (Stadion „Francisc Neuman”, Arad) 

Marţi, 14 octombrie, ora 19:00: România U21 – Cipru U21 (Stadion „Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj-Napoca) 

Naţionala U21 se află în Grupa A a preliminariilor pentru EURO 2027 şi va întâlni Spania, Finlanda, Kosovo, Cipru şi San Marino în drumul către cea de-a 5-a prezenţă consecutivă la turneul final european de tineret.

 

Stelian Bujduveanu: Începe livrarea căldurii pentru cei peste 1.040.000 de bucureşteni racordaţi la reţeaua de termoficare / Echipele Termoenergetica sunt deja în teren

Un suspect în vârstă de 60 de ani, în atacul de la Sudney, soldat cu 16 răniţi, inculpat