Trimisul ONU condamnă atacurile ‘repetate şi intensificate’ ale Israelului asupra Siriei

Potrivit unui comunicat, trimisul ONU ‘cheamă Israelul să înceteze aceste atacuri care ar putea constitui grave încălcări ale dreptului internaţional, să respecte suveranitatea Siriei şi acordurile existente, precum şi să pună capăt acţiunilor unilaterale pe teren’.

El ‘condamnă escaladările militare repetate şi intensificate ale Israelului în Siria, inclusiv loviturile aeriene ce ar fi făcut victime printre civili’.

‘Asemenea acţiuni subminează eforturile ce vizează construirea unei noi Sirii în pace cu ea însăşi şi cu regiunea, şi destabilizează Siria într-un moment sensibil’, adaugă trimisul special.

Autorităţile de la Damasc au acuzat, la rândul lor, Israelul că vrea să ‘destabilizeze’ Siria, după o serie de bombardamente care au distrus un aeroport militar şi după o incursiune sângeroasă joi în sudul ţării, soldată cu 13 morţi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Lovituri aeriene intense împotriva unor obiective militare în centrul Siriei şi în regiunea capitalei Damasc au fost urmate de o incursiune a trupelor israeliene în sud, unde nouă persoane au fost ucise în timp ce încercau să opună rezistenţă.

În comunicatul menţionat, trimisul special al ONU ‘îndeamnă toate părţile să dea prioritate soluţiilor diplomatice şi dialogului pentru a răspunde preocupărilor în materie de securitate şi a evita o escaladare suplimentară’.

După căderea de la puterea a preşedintelui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, Israelul a trimis trupe într-o zonă tampon demilitarizată de pe Înălţime Golan, în sud-vestul Siriei.

În acelaşi timp, aviaţia israeliană a lansat sute de lovituri asupra unor instalaţii militare după preluarea puterii de către rebelii islamişti, Israelul afirmând că vrea să-i împiedice să intre în posesia acestor arme.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Decizie a justiției ruse – Ce se întâmplă cu fostul contracandidat al lui Putin

Economist: România trebuie să privească războiul comercial declanşat de Trump ca pe o oportunitate pentru a atrage investitorii dezorientaţi