Trudeau îi răspunde lui Trump: „Nu există nici cea mai mică şansă” să devină Canada parte a SUA

Premierul canadian demisionar Justin Trudeau a exclus marţi orice posibilitate ca ţara sa să devină parte a SUA, respingând sugestia pe care preşedintele ales Donald Trump a făcut-o în mod repetat în ultimele săptămâni, relatează CNN.

„Nu există nici cea mai mică şansă”, a scris Trudeau pe X, într-un mesaj postat în engleză şi franceză, referindu-se la posibilitatea ca ţara sa să devină parte a Statelor Unite. „Lucrătorii şi comunităţile din ambele noastre ţări beneficiază de faptul că suntem cel mai mare partener comercial şi de securitate”, a punctat Trudeau.

Ministrul canadian de externe, Melanie Joly, s-a făcut ecoul sentimentelor lui Trudeau, spunând: „Comentariile preşedintelui ales Trump arată o lipsă totală de înţelegere a ceea ce face din Canada o ţară puternică. Economia noastră este puternică. … Nu vom da niciodată înapoi în faţa ameninţărilor”.

Postarea a venit după o conferinţă de presă în care Trump a exclus, marţi, folosirea armatei americane împotriva Canadei pentru a obţine ceea ce doreşte, dar a sugerat că este dispus să folosească „forţa economică”.

Luni, Trump a postat luni pe reţeaua sa Truth Social: „Multor oameni din Canada le-ar plăcea să fie cel de-al 51-lea stat. Statele Unite nu mai pot accepta deficitele comerciale masive şi subvenţiile de care Canada are nevoie pentru a rămâne pe linia de plutire. Justin Trudeau ştia acest lucru şi a demisionat. Dacă Canada ar fuziona cu SUA, nu ar exista tarife, taxele ar scădea foarte mult şi ar fi TOTAL SIGURĂ în faţa ameninţării navelor ruseşti şi chinezeşti care o înconjoară constant. Împreună, ce naţiune minunată am fi!!!”

Marţi, în timpul conferinţei de presă susţinute la reşedinţa de la Mar-a-Lago, Trump a criticat Canada pentru că ar fi permis imigranţilor şi drogurilor să treacă graniţele SUA şi şi-a repetat ameninţarea de a impune tarife pentru mărfurile canadiene. „Vom impune tarife foarte serioase Mexicului şi Canadei, pentru că şi Canada, şi drogurile care trec prin Canada, sunt în număr record, în număr record”, a spus el.

Postarea lui Trudeau pe reţelele sociale a venit la o zi după ce acesta şi-a anunţat demisia.

 

Sébastien Loeb, nevoit să abandoneze la Raliul Dakar. Maşina sa, Dacia Sandriders, prea avariată pentru a putea continua cursa

Newcastle a învins Arsenal, scor 2-0, în prima manşă a semifinalelor Cupei Ligii Angliei