Trump a concediat-o pe directoarea National Portrait Gallery pentru că a fost o „susţinătoare puternică” a politicilor privind diversitatea, echitatea şi incluziunea

Preşedintele Donald Trump a declarat vineri că a concediat-o pe Kim Sajet, directoarea National Portrait Gallery din Washington, D.C. Nu se ştie cine va conduce muzeul, unul dintre multele administrate de Smithsonian Institution, o reţea de muzee pe care Trump a vizat-o de la revenirea la preşedinţie în ianuarie.

„La cererea şi recomandarea multor persoane, o concediez prin prezenta pe Kim Sajet din funcţia de director al National Portrait Gallery”, a scris Trump pe Truth Social, platforma de social media deţinută de Trump Media & Technology Group. „Ea este o persoană extrem de partizană şi o susţinătoare puternică a DEI (politici privind diversitatea, echitatea şi incluziunea, n.r.), ceea ce este total nepotrivit pentru funcţia ei. Înlocuitorul ei va fi numit în curând”.

Sajet a condus National Portrait Gallery din 2013. Înainte de această funcţie, a fost director şi CEO al Historical Society of Pennsylvania şi director adjunct al Pennsylvania Academy of Fine Arts.

În prezent, muzeul are o expoziţie numită „Preşedinţii Americii”, care prezintă imagini ale oamenilor care au condus această ţară, de la pictura lui Elaine de Kooning a lui John F. Kennedy la imaginile lui Gilbert Stuart cu George Washington. Ea a declarat anul trecut pentru The Guardian: „Nu vreau ca persoana care citeşte eticheta să înţeleagă care este opinia curatorului despre acea persoană. Vreau ca cineva care citeşte eticheta să înţeleagă că se bazează pe fapte istorice”.

La momentul respectiv, The Guardian a relatat că prezentarea includea un portret al lui Trump care venea cu o legendă în care se menţiona că acesta a fost „pus sub acuzare de două ori, sub acuzaţia de abuz de putere şi incitare la insurecţie după ce susţinătorii săi au atacat Capitoliul SUA la 6 ianuarie 2021. El a fost achitat de Senat în ambele procese. După ce a pierdut în faţa lui Joe Biden în 2020, Trump a organizat o revenire istorică în alegerile din 2024. El este singurul preşedinte, în afară de Grover Cleveland (1837-1908), care a câştigat un al doilea mandat neconsecutiv”. 

Declaraţia lui Trump nu menţionează motivul concedierii ei, scrie Artnews.com.

Pe lângă National Portrait Gallery, Smithsonian Institution mai administrează Muzeul Smithsonian de Artă Americană şi Muzeul Naţional de Istorie şi Cultură Afro-Americană. Ambele instituţii au fost evidenţiate de Trump într-un ordin executiv din martie, care s-a concentrat asupra „ideologiei antiamericane” la muzeele administrate de Smithsonian.

„Odată respectată pe scară largă ca un simbol al excelenţei americane şi o emblemă globală a realizărilor culturale, instituţia Smithsonian a intrat, în ultimii ani, sub influenţa unei ideologii dezbinătoare, centrată pe rasă”, se arată în ordinul executiv. „Această schimbare a promovat naraţiuni care portretizează valorile americane şi occidentale ca fiind inerent dăunătoare şi opresive”.

În ianuarie, Trump a semnat un ordin executiv prin care solicita încetarea programelor federale DEI. La scurt timp după semnarea ordinului, Smithsonian a început să lichideze operaţiunile departamentului său DEI.

După emiterea ordinului executiv din martie, relatările din presă au menţionat că directorul NMAAHC, Kevin Young, a fost trimis în mod discret în concediu pentru o „perioadă nedeterminată”. Acesta şi-a părăsit oficial funcţia în aprilie.

Alba: Bărbat cercetat sub control judiciar după ce firma pe care o administra a primit pe nedrept, timp de doi ani, peste 1,4 milioane de lei din bugetul asigurărilor de şomaj, ca stimulente financiare pentru ucenicie

Candidatul de centru-stânga Lee Jae-myung este câştigătorul detaşat al alegerilor prezidenţiale din Coreea de Sud, arată un sondaj efectuat la ieşirea de la urne