Donald Trump, hotărât să-şi lase amprenta asupra Washingtonului prin intermediul unor lucrări de anvergură, a estimat luni că renovarea emblematicei săli de spectacole din capitala americană, Kennedy Center, va costa aproximativ 200 de milioane de dolari, scrie AFP.
–>
Operaţiunea va costa „probabil în jur de 200 de milioane de dolari”, a declarat preşedintele american în timpul unei discuţii cu presa la Casa Albă, asigurând că şantierul era deja „finanţat în totalitate”, fără a da însă detalii despre provenienţa fondurilor.
Donald Trump a anunţat intenţia de a închide pentru doi ani Kennedy Center, pe care l-a redenumit pentru a-i adăuga numele său celui al preşedintelui asasinat John F. Kennedy şi care este de atunci boicotat de anumiţi artişti.
„Nu îl voi demola”, a declarat el luni, înainte de a lăsa însă să se întrevadă lucrări de amploare.
„Voi folosi oţelul. Aşadar, vom folosi structura. Vom folosi o parte din marmură, iar o parte din marmură va fi îndepărtată, dar când se va redeschide, va fi nou-nouţ şi cu adevărat frumos”, a spus el.
Preşedintele american a asigurat că marea clădire albă de pe malul râului Potomac, un important centru cultural al oraşului Washington, era „în stare foarte proastă” şi chiar „periculoasă”.
El a considerat că era imposibil să o renoveze în timp ce era deschisă publicului.
Trump a demolat deja o aripă a Casei Albe pentru a construi o sală de bal monumentală, un proiect care a stârnit numeroase critici.
Republicanul intenţionează, de asemenea, să construiască un arc mare în capitala americană, inspirat de Arcul de Triumf din Paris.
La o scară mai mică, Donald Trump a acoperit interiorul Casei Albe cu aur şi marmură.
–>


