Trump afirmă că negociatorii Iranului sunt „ciudaţi” şi somează Iranul să dea dovadă de seriozitate până nu e prea târziu

Preşedintele Donald Trump şi-a exprimat joi frustrarea faţă de abordarea Iranului în cadrul negocierilor, avertizând că timpul acordat pentru încheierea unui acord – cinci zile – se scurge.

Negociatorii iranieni sunt foarte diferiţi şi „ciudaţi”, declară preşedintele într-o postare pe Truth Social. „Ne „imploră” să încheiem un acord, ceea ce ar trebui să facă, având în vedere că au fost distruşi din punct de vedere militar, fără nicio şansă de revenire, şi totuşi declară public că doar „analizează propunerea noastră”, explică el.

„GREŞIT!!!”, subliniază Donald Trump folosindu-se de litere mari şi semenele de exclamare.  „Ar fi bine să devină serioşi cât mai curând, înainte să fie prea târziu, pentru că odată ce se va întâmpla asta, NU MAI EXISTĂ DRUM ÎNAPOI, şi nu va fi deloc plăcut!”, ameninţă Donald Trump.

Postarea lui Trump vine după ce, la începutul acestei săptămâni, el a declarat că SUA şi Iranul negociază încetarea conflictului, marcând o schimbare bruscă faţă de poziţia sa anterioară.

Avertismentul preşedintelui vine, de asemenea, în urma unor comentarii făcute miercuri, în care a spus că Iranul doreşte „foarte mult să încheie un acord”, dar negociatorilor „le este teamă” să o spună public, din cauza temerilor legate de repercusiunile interne.

Casa Albă a declarat că negocierile nu se află într-un impas, chiar şi după ce Teheranul nu a acceptat imediat un cadru de propuneri trimise de SUA pentru a pune capăt războiului. Oficialii americani au declarat pentru CNN că administraţia lucrează la organizarea unei potenţiale întâlniri în Pakistan, ca parte a eforturilor de a găsi o cale de ieşire din conflict.

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a recunoscut că au fost schimbate nişte mesaje prin intermediari, dar şi-a exprimat scepticismul faţă de poziţia Washingtonului.

Luni, preşedintele Donald Trump a scris pe Truth Social că acordă un răgaz de cinci zile Iranului pentru negocieri, după ce în weekend ameninţase că va trece la bombardarea centralelor electrice ale Teheranului.

CITEȘTE ȘI Trump susţine că Iranul doreşte un acord pentru a pune capăt războiului, dar neagă la nivel oficial pentru că negociatorii se tem să nu fie ucişi de „ai lor” CITEȘTE ȘI WSJ: Trump le-a spus colaboratorilor săi că doreşte încheierea rapidă a războiului din Iran CITEȘTE ȘI Trump ”nu blufează” şi va ”dezlănţui iadul” dacă Iranul face din nou un ”calcul greşit” sau negocierile eşuează, ameninţă Casa Albă. Negocierile continuă, dă asigurări preşedinţia americană, după ce Iranul respinge un plan de pace în 15 puncte în vederea CITEȘTE ȘI Ce ar conţine planul în 15 puncte transmis de SUA Iranului pentru a pune capăt conflictului. Trump declară că Teheranul a oferit Statelor Unite „un cadou foarte mare” legat de hidrocarburi / Iranienii neagă orice negocieri şi continuă atacurile CITEȘTE ȘI „Statele Unite negociază cu ele însele”. Un purtător de cuvânt al armatei iraniene ironizează declaraţiile lui Donald Trump despre discuţii cu Teheranul viewscnt

Premierul Ilie Bolojan, discuţii cu preşedintele Marii Adunări Naţionale a Turciei despre o posibilă vizită la Bucureşti a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdoğan/ Ce au mai discutat cei doi oficiali

Patinaj artistic: Malinin a revenit după eşecul de la JO cu personal best la Campionatele Mondiale