Donald Trump a anunţat miercuri, la Davos, că preşedintele rus, Vladimir Putin, a acceptat invitaţia sa de a se alătura „Consiliului pentru Pace”, considerat un concurent al ONU. „A fost invitat. A acceptat”, a declarat preşedintele american jurnaliştilor, relatează AFP.
Cu toate acestea, Vladimir Putin anunţase cu câteva minute mai devreme că a ordonat Ministerului său de Externe să studieze această invitaţie, înainte de a putea răspunde.
„Ministerul rus de Externe a fost însărcinat să studieze documentele care ne-au fost transmise şi să consulte partenerii noştri strategici în această privinţă”, a declarat Putin în cadrul unei reuniuni guvernamentale. „Abia după aceea vom putea răspunde invitaţiei care ne-a fost adresată”, a adăugat el, mulţumindu-i totuşi lui Trump pentru această iniţiativă.
Vladimir Putin a declarat, de asemenea, că Rusia ar putea plăti miliardul de dolari cerut ca bilet de intrare pentru un loc permanent din „averea rusă îngheţată sub fosta administraţie americană” din cauza războiului din Ucraina. El a sugerat, de asemenea, că fondurile ruseşti rămase blocate în Statele Unite ar putea fi utilizate pentru „reconstrucţia teritoriilor afectate de ostilităţi, după încheierea unui acord de pace între Rusia şi Ucraina”.
Potrivit Casei Albe, „Consiliul pentru Pace” propus de Donald Trump are ca obiectiv principal elaborarea unui plan pentru a pune capăt războiului din Fâşia Gaza.
„Esenţial este ca întregul proces să aibă un efect favorabil asupra soluţionării pe termen lung a conflictului israelo-palestinian, pe baza rezoluţiilor relevante ale Naţiunilor Unite”, a comentat liderul de la Kremlin.
„Este necesar ca nevoile şi dorinţele inalienabile ale palestinienilor să fie luate în considerare”, a adăugat el, afirmând că Moscova va sprijini „toate eforturile menite să consolideze stabilitatea internaţională”.
Comentând, pe de altă parte, dorinţa lui Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei, Vladimir Putin a spus că această chestiune „nu priveşte absolut deloc” Rusia. Cu toate acestea, el a acuzat Danemarca că „a considerat întotdeauna Groenlanda ca pe o colonie” şi că a „tratat-o destul de dur, ca să nu spunem crud”.


