Trump ameninţă, la Davos, cu ”represalii mari”, dacă europenii vând datoria americană pentru a exercita presiuni asupra SUA. ”Noi avem toate cărţile în mână”

Preşedintele american Donald Trump ameninţă joi că va lansa ”represalii mari”, dacă ţările europene încep să vândă titluri ale datoriei americane cu scopul de a exercita presiuni asupra Statelor Unite, relatează AFP.

”Dacă se întâmplă asta, vom lansa reperesalii mari şi noi avem toate cărţile în mână”, a declarat el într-un interviu acordat postului Fox Business, la Davos.

După ce tensiuni comerciale au crescut randamentele obligaţiunilor Trezoreriei americane, europenii ar putea amplifica această tendinţă.

”Vom avea un acces total la Groeonlanda”, a declarat Trump în acest interviu acordat Mariei Bartiromo de la Fox Business.

”Vom avea tot accesul militar pe care-l vrem”, a subliniat el.

El a anunţat că, în cazul în care se încheie un acord, Statele Unite vor instala un element al ”Domului de Aur”, un sistem de apărare antirachetă în valoare de miliarde de dolari, pe teritoriul danez.

Donald Trump a renunţat miercuri la taxele vamale cu care ameninţa opt ţări europene, până la vânzarea Groenlandei.

El a anunţat că a ajuns, în urma unor negocieri cu secretarul general al NATO Mark Rutte, la ”cadrul unui viitor acord” privind securitatea Arcitcii.

Nicu Ştefănuţă, despre gestul liderului AUR de a tăia un un tort în forma Groenlandei, în timpul vizitei în SUA: George Simion, am un mesaj pentru tine. Să-ţi stea în gât tortul ăla! Gândeşte-te că poate era Dobrogea în locul Groenlandei – VIDEO

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951, actualizat în 2004, cu privire la Groenlanda. Ideea amplasării unor baze americane în Groenlanda, sub suveranitatea SUA, nu a fost evocată în negocierile la Davos între Trump şi Rutte, anunţă o sur