Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri, după o serie de înfrângeri în justiţie, că administraţia sa retrage Garda Naţională din Chicago, Los Angeles şi Portland, dar a adăugat într-o postare pe reţelele sociale că forţele federale „se vor întoarce”, dacă rata criminalităţii va creşte, relatează Reuters.
–>
Liderii locali din aceste oraşe şi democraţii au declarat că desfăşurarea forţelor federale, contestată în justiţie, a fost inutilă. Ei au acuzat administraţia Trump de abuz de putere federală şi de exagerarea unor episoade izolate de violenţă în cadrul unor proteste în mare parte paşnice, pentru a justifica trimiterea trupelor.
Trump a declarat că desfăşurarea trupelor în Los Angeles, Chicago, Washington, D.C., Memphis şi Portland a fost necesară pentru a combate criminalitatea şi a proteja proprietatea şi personalul federal de protestatari.
„Retragem Garda Naţională din Chicago, Los Angeles şi Portland, deşi CRIMINALITATEA a fost redusă considerabil prin prezenţa acestor mari patrioţi în aceste oraşe şi asta NUMAI datorită acestui fapt”, a scris Trump pe Truth Social. „Ne vom întoarce, poate într-o formă mult diferită şi mai puternică, când criminalitatea va începe să crească din nou – este doar o chestiune de timp!” – a adăugat şeful Casei Albe.
Judecătorii care supervizează procesele intentate de oraşele care contestă desfăşurarea trupelor au decis în mod constant că administraţia Trump şi-a depăşit autoritatea şi au constatat că nu există dovezi care să susţină afirmaţiile că trupele sunt necesare pentru a proteja proprietăţile federale de protestatari.
Curtea Supremă a SUA a blocat pe 23 decembrie încercarea lui Trump de a desfăşura trupe ale Gărzii Naţionale în Illinois, o hotărâre care a subminat argumentul său juridic pentru trimiterea soldaţilor în alte state.
Curtea a declarat că autoritatea preşedintelui de a prelua controlul federal asupra trupelor Gărzii Naţionale se aplică probabil numai în circumstanţe „excepţionale”.
„În această etapă preliminară, guvernul nu a identificat o sursă de autoritate care să permită armatei să execute legile în Illinois”, a susţinut majoritatea curţii într-o ordonanţă nesemnată.
Trump a început să desfăşoare trupe în iunie, pe fondul protestelor împotriva politicilor sale dure în materie de imigraţie, care au inclus eforturi de intensificare a expulzărilor. El a desfăşurat trupe şi în Washington şi a preluat controlul asupra poliţiei locale ca răspuns la ceea ce el a numit criminalitate galopantă – deşi statisticile locale privind criminalitatea indicau altceva – folosindu-se de autoritatea sa unică de preşedinte asupra capitalei SUA.
Oficialii militari au redus şi restrâns desfăşurările în ultimele luni, întrucât litigiile din justiţie i-au lăsat într-o situaţie de incertitudine.
–>


