Trump cere Ucrainei să intre la masa negocierilor ‘imediat’, în ciuda reticenţei Rusiei faţă de armistiţiu: Întâlniţi-vă acum!

În noaptea de sâmbătă spre duminică la Moscova, dar la o oră de maximă audienţă la Washington, Vladimir Putin a anunţat că propune discuţii directe cu Kievul, în data de 15 mai, la Istanbul. Propunerea a venit la câteva ore după ce liderii europeni l-au ameninţat cu noi sancţiuni, dacă Rusia nu acceptă o încetare necondiţionată a focului pentru 30 de zile.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că echipa sa este „pregătită să se întâlnească” cu reprezentanţii ruşi, dar a cerut în prealabil o încetare necondiţionată a focului, începând de luni, 12 mai. Solicitarea a fost respinsă însă de Moscova, prin vocea purtătoarei de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe, Maria Zaharova.

„Judecând după reacţia de la Bankova (sediul Preşedinţiei ucrainene – n.r.), transcrierea declaraţiei preşedintelui rus a fost prost citită acolo”, a declarat ironic Maria Zaharova. Ea a subliniat că Putin a exprimat clar necesitatea unui proces de negociere care să înlăture „cauzele profunde” ale războiului. „Abia după aceea va fi posibil să se vorbească despre o încetare a focului”, a punctat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

content-image

Cu toate acestea, într-o postare făcută duminică pe platforma sa Truth Social, Trump a declarat că „începe să se îndoiască că Ucraina va face o înţelegere cu Putin”, dar a cerut Kievului să accepte „imediat” invitaţia la întâlnirea de la Istanbul.

„Preşedintele Putin al Rusiei nu doreşte să aibă un acord de încetare a focului cu Ucraina, ci mai degrabă doreşte o întâlnire joi, în Turcia, pentru a negocia un posibil sfârşit al băii de sânge. Ucraina ar trebui să fie de acord cu acest lucru, imediat. Cel puţin vor putea determina dacă un acord este posibil sau nu, iar dacă nu este posibil, liderii europeni şi SUA vor şti cum stau lucrurile şi vor putea proceda în consecinţă”, a scris Trump.

„Încep să mă îndoiesc că Ucraina va face o înţelegere cu Putin, care este prea ocupat să sărbătorească victoria în cel de-al Doilea Război Mondial, care nu ar fi putut fi câştigat (nici pe departe!) fără Statele Unite ale Americii”, a adăugat Trump, într-o remarcă din care transpare că a fost deranjat de atenţia de care s-a bucurat Vladimir Putin. La parada militară de la Moscova, de vineri, au venit circa 20 de lideri din întreaga lume, între care preşedintele chinez Xi Jinping.

„Organizaţi întâlnirea acum!” – a cerut el imperativ, cu litere mari, în finalul postării.

Superbet Chess Classic România 2025: Remize pe linie în runda a 5-a / Urmează o zi de pauză

Val de proteste în Germania: Mii de oameni sunt împotriva partidului AfD