Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” („person of the year”) de către prestigioasa revistă americană Time.

Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la conducerea ţării în pofida unor condamnări în justiţie şi după ce a scăpat teafăr din două tentative de asasinat.

”RESURGENŢA POPULISMULUI”

”Azi asistăm la o resurgenţă a populismului, la o neîncredere tot mai mare în instituţiile care au definit secolul trecut şi la o erodare a convingerii că valorile progresiste vor conduce la o viaţă mai bună a majorităţii oamenilor. Trump este atât agentul cât şi beneficiarul tuturor acestor lucruri”, scrie rdactorul-şef al Time Sam Jacobs.

”Pentru că a condus o revenire în forţă istorică, pentru că a provocat o realiniere politică unciă în felul său, pentru că a remodelat preşedinţia americană şi a modificat rolul Americii în lume, Donald Trump este personalitatea anului 2024 a revistei Time”, adaugă el.

Omul de afaceri care a  devenit o figură centrală a Partidului Republican a fost numit ”personalitatea anului” în 2016, după prima sa victorie-surpriză în alegerile prezidenţiale împotriva lui Hillary Clinton.

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

O nouă adaptare „American Psycho”, cu Austin Butler în rolul principal, în pregătire