Preşedintele american Donald Trump a dezvăluit luni, în marja unui eveniment de Paşte, la Casa Albă, că a trimis armament manifestanţilor în Iran, dar a dat asigurări că ele au fost deturnate de către un ”anumit grup de oameni”, după ce i-a acuzat duminică pe kurzi de acest lucru, relatează AFP.
”Am trimis arme, multe arme, care trebuiau să ajungă la (iranieni) pentru ca ei să poată lupta împotriva acestor bandiţi”, adică împotriva autorităţilor, a declarat preşedintele american în marja unei ceremonii de Paşte la Casa Albă.
”Ştiţi ce s-a întâmplat? Oamenii cărora le-am trimis le-au păstrat pentru ei (…). Deci sunt foarte furios împotriva unui anumit grup de oameni şi ei vor plăti un preţ mare pentru asta”, a declarat el.
Duminică, Donald Trump i-a acuzat pe kurzi de faptul că au păstrat armament destinat manifestanţilor, într-o conversaţie la telefon cu un jurnalist de la Fox News, care a povestit apoi declaraţiile şefului statului pe post.



