Preşedintele Donald Trump a evitat să răspundă vineri când a fost întrebat de CNN dacă şi-ar schimba părerea despre lidera opoziţiei venezuelene, Maria Corina Machado, în care în care aceasta i-ar oferi Premiul Nobel pentru Pace pe care l-a primit la sfârşitul anului trecut.
După operaţiunea americană din Venezuela în urma căreia liderul Nicolas Maduro şi soţia lui au fost capturaţi şi aduşi în SUA pentru a fi judecaţi, Trump nu a fost favorabil ideii ca Maria Corina Machado să se întoarcă în ţară şi să preia conducerea, spunând că nu este suficient de cunoscută şi populară. În schimb, Trump a spus că el va superviza Venezuela până când va considera necesar.
Vineri, preşedintele a repetat că nimeni altcineva în istorie nu ar fi mai îndreptăţit să primească Premiul Nobel pentru Pace decât el.
Donald Trump a anunţat joi că opozanta venezueleană Maria Corina Machado va fi la Washington săptămâna viitoare şi s-a declarat „nerăbdător” să o întâlnească, adăugând că ar fi „o mare onoare” dacă ea i-ar înmâna Premiul Nobel pentru Pace.
„Va trebui să vorbesc cu ea (cu Machado). S-ar putea să fie implicată într-un anumit aspect al acestui lucru. Va trebui să vorbesc cu ea. Cred că este foarte frumos că vrea să vină. Şi înţeleg că acesta este motivul (să-i ofere premiul Nobel pe care l-a primit ea – n.r.)”, a declarat preşedintele.
La două zile după capturarea lui Nicolás Maduro, lidera opoziţiei venezuelene, María Corina Machado, laureată a Premiului Nobel pentru Pace 2025, a salutat public acţiunea lui Donald Trump şi a spus că vrea să împartă premiul cu el, deşi preşedintele american a exclus-o ca opţiune pentru conducerea Venezuelei.
„Nu pot să mă gândesc la nimeni din istorie care ar trebui să primească Premiul Nobel mai mult decât mine. Şi nu vreau să mă laud, dar nimeni altcineva nu a pus capăt războaielor”, a declarat el vineri.
În ciuda tuturor eforturilor de amabilitate ale opozantei venezuelene, Donald Trump nu a acceptat faptul că ea a fost aleasă în locul lui pentru Premiul Nobel pentru Pace, pe care îl râvneşte de mult timp.
După îndepărtarea lui Maduro, el a spus din nou joi, la Fox News, că organizarea de alegeri în Venezuela nu este de actualitate, iar Maria Corina Machado nu este calificată pentru a prelua conducerea ţării. Ea „nu beneficiază nici de sprijin, nici de respect în ţara sa”, a spus Trump.
Când Maria Machado a primit premiul Nobel pentru Pace, pentru care chiar de Marco Rubio, secretarul de stat al lui Trump, Casa Albă a avut mai întâi o reacţie critică. Ulterior, Trump a vorbit cu Machado la telefon. „Persoana care a câştigat de fapt Premiul Nobel m-a sunat astăzi şi mi-a spus: «Accept acest premiu în onoarea ta, pentru că tu îl meriţi cu adevărat»”, a declarat preşedintele american în octombrie. „Un gest foarte frumos. Nu am spus: „Atunci dă-mi-l mie”, deşi cred că ea ar fi putut să o facă. A fost foarte drăguţă”, a declarat Trump. „Am ajutat-o de-a lungul timpului”, a adăugat şeful Casei Albe. „Au nevoie de mult ajutor în Venezuela, este un dezastru total. Aşadar, s-ar putea spune că a fost acordat pentru 2024, în timp ce eu candidam în alegerile din 2024”, a explicat Trump..
Alegerile prezidenţiale în Venezuela s-au desfăşurat în vara anului 2024, iar Machado nu a fost lăsată să candideze, aşa că mişcarea ei a susţinut un alt candidat. Acesta a fost considerat de Washington adevăratul câştigător al alegerilor, în condiţiile în care scrutinul a fost fraudat de Maduro.


