Preşedintele american Donald Trump l-a numit pe directorul Agenţiei însărcinate cu lupta împotriva traficului şi distribuţiei de droguri în Statele Unite (DEA), Terrance Cole, la conducerea Poliţiei din Washington, după ce şi-a mobilizat trupele pentru a ”curăţa” Washingtonul, a anunţat plasarea menţinerii ordinii în capitala americană sub controlul administraţiei sale şi că desfăşoară militari din Garda Naţională în oraş, relatează RFI.
Terrance Cole este un vechi agent la Agenţia federală de luptă împotriva drogurilor (Drug Enforcement Administration, DEA).
El a muncit timp de 22 de ani în Afganistan, Mexic şi Columbia în anii 2000, o perioadă în care Statele Unite încercau să lupte, prin ”Planul Columbia”, în valoare de un miliard de dolari, împotriva cartelurilor drogurilor din aceste ţări.
După o carieră de agent DEA, el devine, în 2023, secretarul Securităţii Publice în Virginia, numit de către guvernatorul republican Glenn Youngkin. În acest post, el a supervizat 11 agenţii de securitate publică ale statului şi eforturi în lupta împotriva fentanilului, cu 19.000 de angajaţi şi un buget anual de 5,7 miliarde de dolari.
Terry Cole a intrat apoi în administraţia Trump în februarie 2025, şi a preluat la 23 iulie conducerea fostului său angajator, DEA, după ce a fost confirmat în post de către Senat.
El urmează de-acum să conducă operaţiuna de eradicare a ceea ce locatarul Casei Albe cataloghează drept ”criminalitate incontrolabil㔺i este obligat să prezinte rezultate, după plasarea sub control federal a Poliţiei din Washington DC şi ordonarea desfăşurării a 800 de membri ai Grăzii Nţaionale în capitala Americii.
”Ai interesul să fii dur, Terry, sau te dau afară într-o clipă”, l-a ameninţat Donald Trump.
Însă Terry Cole riscă să se lovească de o opoziţie puternică a oficialilor de la Washington, din Consiliul Municipal, şi a delegatei federale Eleanor Holmes Norton.
Membrii democraţi ai Congresului au criticat preluarea controlului Poliţiei Districtului Columbia de către Donald Trump şi decizia acestuia de a trimite trupe din Garda Naţională în oraş în vederea unei reduceri a nivelului infracţionalităţii.
Potrivit administraţiei Biden, criminalitatea violentă a atins în 2024 la Washington cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani.
Primăriţa Washingtonului, Muriel Bowser, dezminţea duminică, la MSNBC, orice creştere a infracţionalităţii în capitală, prezentând drept probă statistici.
”Orice comparaţie cu o ţară devastată de război este exagerată şi greşită”, i-a replicat Muriel Bowser lui Stephen Miller, un consilier apropiat al lui Donald Trump, care aprecia că Washingtonul este ”mai violent ca Bagdadul”.