Trump, în Arabia Saudită, în căutare de investiţii

Preşedintele american Donald Trump a fost primit cordial, marţi, în Arabia Saudită, prima etapă a unui turneu la Golful Persic, care urmează să-i permită să culeagă contracte grase, dar în care nu va putea ignora subiecte diplomatice fierbinţi ca dosarul nuclear iranian, relatează AFP.

Preşedintele american a fost însoţit de o escortă impozantă de mai multe avioane de luptă de tip F-15 la sosire, o imagine spectaculoasă pe care consilierii săi s-au grăbit să o posteze pe reţele de socializare.

El a fost primit personal de către prinţul moştenitor şi liderul de facto al regatului, Mohammed bin Salman, cu care are o relaţie excelentă.

Cei doi au luat apoi dejunul la palatul regal, în prezenţa mai multor mari patroni americani, cel mai vizibil Elon Musk, un aliat fidel al lui Donald Trump.

Preşedintele american urmează să efectueze apoi o vizită în Qatar şi în Emiratele Arabe unite (EAU).

Dacă nu se pune la socotală dus-întors la Roma, la funeraliile papei Francisc I, aceasta este prima deplasare majoră în străinătate de la începutul celui de-al doilea său mandat.

FRENEZIE DIPLOMATICĂ

Cu opt ani în urmă, Donald Trump a ales regatul saudit să efectueze prima sa vizită internţaională.

Decizia de pune din nou bogatele monarhii petroiere şi gazifere de la Golful Perisc înaintea aliaţilor săi din Occident reflectă rolul lor gepolitic tot mai mare şi uraiaşul lor potenţial economic.

Riadul, Doha şi Abu Dhabi urmează să-i rezerve o primire regală acestui preşedinte care se dă în vânt după fast, însoţit de anunţuri ale unor contracte mirobolante – de la apărare la aviaţie şi până la energie şi inteligenţa artificială.

Este o perspectivă binevenită pentru un preşedinte care întâmpină dificultăţi să-şi convingă concetăţenii de temeiul politicii sale economice ”America mai întâi” (”America First”).

În ianuarie, Mohammed bin Salman s-a angajat să injecteze 500 de miliarde de dolari în Statele Unite, o sumă pe care Donald Trump, un adept al unei diplomaţii tranzacţionale, i-a cerut să o crească la abracadabrantă sumă de 1.000 de miliarde.

Marţi, cei doi participă la Riad la un Forum economic la care urmează să semneze anumite acorduri promise.

Însă republicanul – care se flatează că stăpâneşte arta ”deal”-ului atât diplomatic cât şi economic – urmează să abordeze cu toate gadele sale marile subiecte regionale.

Astfel, Iranul, cu care americanii poartă negocieri în dosarul nuclear, se confruntă cu nişte ţări de la Golf mai bine dispuse să accepte acest demers.

CADOU QATARIAN

Alt mare subiect regional este Războiul din Fâşia Gaza, unde situaţia umanitară se întrăutăţeşte neîncetat.

Preşedintele american a discutat marţi cu Edan Alexander, eliberat luni de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, a anunţat pe X emisarul special pentru Orientul Mijlociu Steve Wolfe.

În timp ce războiul continuă să devasteze enclava palestiniană, normalizarea relaţiilor Araniei Saudite cu Israelul, un proiect mult timp drag lui Donald Trump, pare exlusă de pe agendă.

Riadul dă asigurări că nu este de avut în vedere niciun progres dacă nu se înfiinţează un stat palestinian – o perspectivă mai îndepărtată ca niciodată.

Washingtonul a încheiat un acord de încetarea focului cu rebelii huthi din Yemen.

În faţa unei diplomaţii americane aparent hiperactive – dar a cărei strategie pe termen lung nu este în continuare vizibilă -, ţările de Golful Persic vor încerca să înţeleagă, eventual să influenţeze, poziţia lui Donald Trump în toate aceste dosare mari, cărora li se adaugă situaţia din Siria.

Programul turneului ar putea fi modificat. dază imprevizibilul preşedinte american se duce joi, aşa cum a anunţat că intenţionează, la Istanbul, la eventuale negocieri directe ruso-ucrainene.

Înainte să aterizeze la Golful Persic, Donald Trump a fost criticat aprig de opoziţia din Statele Unite, care-i reproşează faptul că a acceptat un Boeing 747-8 oferit de către familia regală din Qatar, care să înlocuiască cel puţin provizoriu avionul său oficial şi să-l folosească după mandat.

Preşedintele american le-a replicat că avionul este un ”cadou temporar”.

Bolojan: Nu poţi să ai o politică externă bună dacă n-ai autoritate în interior, dacă în interior eşti praf şi pulbere / E nevoie să cădem de acord, forţele politice, că anumite zone ale politicii externe trebuie să fie scoase din zona de dispută

Reşiţa: Tânăr cercetat în arest la domiciliu după ce l-a luat pe un bebeluş de opt luni de la bunica sa maternă şi l-a dus în judeţul Timiş/ Cei doi, găsiţi de poliţişti