Trump lovește din nou: Acuză Coreea de Sud de ‘epurare’ chiar înainte de vizita președintelui Lee la Casa Albă

Știri de azi | Trump lovește din nou: Acuză Coreea de Sud de ‘epurare’ chiar înainte de vizita președintelui Lee la Casa Albă - Știri de azi |
#image_title

“CE SE ÎNTAMPLĂ ÎN COREEA DE SUD? Pare a fi o epurare sau o revoluţie. Nu putem face afaceri în această ţară în astfel de condiţii”, a scris preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social, fără a preciza la ce se referă atacul său.

Liderul sud-coreean urmează să fie primit luni la Casa Albă de Donald Trump, cu care va avea apoi o întâlnire în Biroul Oval, unde gazda sa i-a criticat deja public pe preşedinţii ucrainean şi sud-african.

Rămâne de văzut dacă şi această întâlnire se va transforma într-o capcană pentru preşedintele Lee, o figură de stânga care a ajuns la putere în iunie după o incredibilă tulburare politică.

El i-a succedat conservatorului Yoon Suk Yeol, care a fost înlăturat în aprilie după ce a încercat să impună legea marţială.

Este posibil ca mesajul lui Donald Trump să se refere la această criză politică, al cărei punct culminant a fost atins la sfârşitul anului 2024, şi la procedurile judiciare care au urmat.

content-image

Fostul preşedinte sud-coreean, care a încercat să răstoarne puterea civilă pe 3 decembrie 2024 trimiţând soldaţi înarmaţi în parlament, este în prezent reţinut, la fel ca şi soţia sa.

Procurorii sud-coreeni au emis, de asemenea, duminică un mandat de arestare pentru fostul prim-ministru Han Duck-soo, suspectat că l-a ajutat pe Yoon Suk Yeol să declare legea marţială şi că apoi a minţit în instanţă.

Noul preşedinte sud-coreean vine la Washington pentru a încerca să obţină un acord privind problemele comerciale şi strategia de adoptat împotriva Coreei de Nord, al cărei lider Kim Jong Un a supravegheat sâmbătă testele cu rachete de apărare aeriană, potrivit agenţiei oficiale de ştiri nord-coreene KCNA.

Este de aşteptat ca discuţia să se concentreze mai pe larg asupra alianţei militare dintre Statele Unite şi Coreea de Sud, unde sunt staţionaţi 28.500 de soldaţi americani.

Preşedintele american critică adesea costurile suportate de Statele Unite pentru a asigura securitatea aliaţilor săi.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Premierul francez François Bayrou anunţă că urmează să ceară un vot de încredere în Parlament la 8 septembrie în ”problema centrală” a datoriei - Știri de azi |

Premierul francez François Bayrou anunţă că urmează să ceară un vot de încredere în Parlament la 8 septembrie în ”problema centrală” a datoriei

Știri de azi | Situație tensionată la granița dintre Siria și Israel – Damascul denunță o escaladare periculoasă - Știri de azi |

Situație tensionată la granița dintre Siria și Israel – Damascul denunță o escaladare periculoasă